Un film de Dumitru Budrala la festivalul INVARTITA DORULUI

Filmul documentar „Zina”, în regia lui Dumitru Budrala, va fi proiectat la Vaideeni, sâmbătă seara, 25 iunie, în cadrul celei de-a 43a ediţii a festivalului păstorilor din Carpaţi “Învârtita dorului”.

Organizatorii evenimentului au pregătit pentru două zile (25-26 iunie): spectacole de muzică autentică românească, o paradă a portului popular şi lansări de carte. Însă, anul acesta, publicul prezent la Vaideeni are ocazia să cunoască şi povestea unui sat din Mărginimea Sibiului – Zina, prin intermediul filmului documentar cu acelaşi nume.

Zina e o monografie filmică, bazată pe tradiţia filmelor prestigioasei Şcoli Gusti din anii 1930, realizată în limbajul cinematografic al documentarului contemporane, cu tehnologia digitală. Filmul aduce viziunea a trei sute de ani de istorie şi a prezentului acestui sat, cu materialul inedit din perioada secolului XVIII, când satul era sediu important grăniceresc în Imperiul Habsburgic. În film se mai vorbeşte despre cultura păstoritului, ritualurile ancestral, târgurile de altădată, nedeile păcurarilor, fluierul şi cântatul de dungă, legendele despre lumi de demult, dar şi despre legăturile permanente cu românii de dincolo de munţi, prin practicarea păstoritului transhumant, despre viaţa de ieri şi de azi a comunităţii unui sat cu o extraordinară vitalitate, care a fost vatră şi loc de obârşie pentru multe aşezări de pe versantul sudic al Munţilor Carpaţi.

Zina este o producţie Astra Film/CNM Astra/2004/60 min