Targ de produse traditionale si ecologice, Editia a zecea

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte, în zilele de 20 şi 21 august 2011, a zecea ediţie a Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, cu desfăşurare între orele 10-18.

Produsele tradiţionale ce vor fi expuse spre degustare şi vânzare sunt: plăcintele de casă umplute cu fructe sau cu brânză de vaci, turta dulce, bomboanele de zahăr ars, prăjiturile săseşti (hencleşul, coşuleţele cu nucă), produsele apicole, pâinea coaptă pe vatră, cozonacii, brânza telemea de Mărginimea Sibiului, brânza de burduf, untul, caşul, produsele din lapte de capră, preparatele din carne, condimentele, ceaiurile, siropurile, dulceţurile (de trandafiri, căpşuni, nuci verzi, fructe de pădure, etc. ), siropurile, legumele proaspete, şi multe altele.

Reţetele produselor au trecut testul timpului, iar calitatea lor a fost testată prin consumatorii fideli ai produselor tradiţionale şi ecologice expuse la ediţiile precedente ale acestui târg.

Scopul organizării acestor evenimente este promovarea fermierilor şi a producătorilor de specialităţi tradiţionale de calitate cât şi prezentarea produselor atestate tradiţional de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Organizatorii evenimentului sunt: Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu, Asociaţia producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice Mărginimea Sibiului, Fundaţia ADEPT (prin proiectul de sprijinire a micilor fermieri) şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

Vă aşteptăm cu drag să vă întâlniţi cu producătorii de produse tradiţionale şi să alegeţi o hrană sănătoasă!

 

Muzeograf: Gherghel Mihaela