Targ de produse traditionale si ecologice - Editia a XII-a

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte în zilele de 17 şi 18 septembrie a douăsprezecea ediţie a Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, care se va desfăşura între orele 10-17.

Produsele tradiţionale ce vor fi expuse spre degustare şi vânzare sunt: plăcintele de casă umplute cu fructe sau cu brânză de vaci, turta dulce, bomboanele de zahăr ars, prăjiturile săseşti (hencleşul, coşuleţele cu nucă), produsele apicole, pâinea coaptă pe vatră, cozonacii, brânza telemea de Mărginimea Sibiului, brânza de burduf, untul, caşul, produsele din lapte de capră, preparatele din carne, condimentele, ceaiurile, siropurile, dulceţurile (de trandafiri, căpşuni, nuci verzi, fructe de pădure etc. ), legumele proaspete, şi multe altele. Se vor prepara mâncăruri tradiţionale: păstramă şi tocană de oaie, cocoloş cu brânză şi smântână.

Scopul organizării acestor evenimente este atât promovarea fermierilor şi a producătorilor de specialităţi tradiţionale, cât şi prezentarea produselor atestate tradiţional de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Târgul de Produse Tradiţionale şi Ecologice, organizat în prezent de către Direcţia de Agricultură Judeţeană Sibiu, Asociaţia producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice Mărginimea Sibiului, Fundaţia ADEPT Transilvania, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, este continuarea şi urmarea firească a seriei de pieţe volante de produse alimentare Slow Food, înfiinţate anul trecut.

Fundaţia ADEPT Transilvania derulează, în prezent, o campanie de informare despre Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene, co-finanţată de Comisia Europeană prin Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Campania recunoaşte şi promovează rolul extrem de important al micilor fermieri, pe de o parte, în producerea alimentelor de calitate şi, pe de altă parte, funcţia acestora ca şi prestatori de servicii ecosistemice, cum ar fi aerul curat, apele nepoluate, spaţiile recreative de excepţie etc. Politica Agricolă Comună răspunde la provocările şi aşteptările societăţii europene contemporane prin: asigurarea cantităţilor suficiente de hrană, protejarea mediului şi conservarea peisajelor, oferind în acelaşi timp suficiente beneficii economice necesare unui trai prosper, în mediul rural.

Fundaţia ADEPT Transilvania va avea un stand de informare şi promovare a PAC în cadrul târgului.

Lenke Balint
Fundaţia ADEPT Transilvania