Sesiunea ”Marketingul si educatia in muzee” - editia a II-a

Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Reţeaua Naţională a Muzeelor din România organizează la Sibiu, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2011, cea de-a doua ediţie a sesiunii de comunicări Marketingul şi educaţia în muzee. Manifestarea se va desfăşura pe cele două secţiuni tematice din titlu, lucrările urmând a fi publicate de către editura ”ASTRA Museum” într-un volum colectiv. Principalul scop al evenimentului este realizarea unui schimb de experienţă între specialiştii din muzeele româneşti implicaţi în activităţi educaţionale sau de marketing.

Programul manifestării include, pe lângă prezentarea lucrărilor de specialitate şi dezbaterile pe marginea acestora, un workshop cu tema Interactivitatea - stimulent, unealtă sau temă pentru programele educaţionale – coordonat de Irina Hasnaş Hubbard şi o masă rotundă cu tema Strategii comune de promovare a muzeelor din România, coordonată de Dragoş Neamu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.

La ediţia din acest an participă peste patruzeci de persoane, reprezentând douăzeci de muzee din toată ţara, precum şi mai multe instituţii care derulează programe educaţionale sau de formare profesională în strânsă colaborare cu specialiştii din muzee.

Deschiderea sesiunii va avea loc joi, 6 octombrie 2011, la ora 9.00, în sala de conferinţe a Centrului ASTRA pentru patrimoniu, din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale (Sibiu, str. Pădurea Dumbrava – Calea Răşinari -, nr. 20).

Anca Mira