ANIMALE DIN CONTINENTE in artefacte, povestiri si imagini

Muzeul de Etnografie Universală “Franz Binder” organizează în perioada 15 noiembrie 2011 – 15 ianuarie 2012 expoziţia cu caracter temporar ANIMALE DIN CONTINENTE în artefacte, povestiri şi imagini. Expoziţia oferă spre vizitare o selecţie de peste 110 piese din patrimoniul, unic în România, al acestui muzeu sibian. Prin varietatea tematică, diversitatea materialelor şi tehnicilor de realizare a artefactelor şi palierele multiple de lectură a parcursului de vizitare, expoziţia se adresează vizitatorilor de toate vârstele. Un program de educaţie muzeală, cu caracter intercativ, aferent expoziţiei, orientat spre publicul şcolar foarte tânăr, va cuprinde ateliere practice care vin în completarea activităţilor cu profil ştiinţific şi artistic.

Animalele au ocupat dintotdeauna şi în toate culturile lumii un loc în creaţia artistică a popoarelor. Pentru expoziţia Animale din continente, curatorii expoziţiei, Maria Bozan şi Gabriela-Călin Mihălţian, au selecţionat pentru publicul vizitator numeroase obiecte de artă populară reprezentând animale, jocuri şi jucării, cărţi şi fotografii, hărţi şi texte care compun un parcurs expoziţional care trece prin America şi Africa, Asia şi Europa, încheind periplul cu “Continentele Imaginaţiei”.

În expoziţie sunt ilustrate principalele colecţii ale Muzeului de Etnografie Universală “Franz Binder”, prezentând deopotrivă piese contemporane şi artefacte vechi de un secol şi jumătate. Expoziţia este însoţită de un pliant-afiş, realizat în condiţii grafice de înaltă calitate, conceput ca un catalog de semnalare a pieselor selectate din plastica animalieră din colecţiile muzeului, remarcabile prin observarea şi redarea detaliului morfologic. Cele mai multe dintre piesele enumerate pot fi văzute cu această ocazie sau în expoziţia permanentă “Din cultura şi arta popoarelor lumii”.

Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi 15 noiembrie, la ora 13.00, în sala de la subsolul muzeului din Piaţa Mică, nr. 11, Sibiu, expoziţia fiind deschisă publicului până în 15 ianuarie 2012, de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

 

Biroul de presa al CNM ASTRA