ONMAT finantata si anul acesta de AFCN

Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”
finanţată şi anul acesta de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Complexul Naţional Muzeal ASTRA a înregistrat un nou succes prin proiectul Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale” care a obţinut un punctaj de 87,00 în valoare de 57.855 lei, în cadrul celei de a III-a sesiuni de proiecte culturale pe anul 2011 (etapa 1), secţiunea Patrimoniu Imaterial a concursului de proiecte pentru finanţare nerambursabilă al Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale” este parte integrantă a programului de revitalizare şi recuperare pentru cultură şi economie a patrimoniului imaterial, cunoscut sub numele de „Tezaure Umane Vii” derulat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi urmăreşte conştientizarea populaţiei şcolare asupra valorilor perene ale civilizaţiei populare româneşti, îmbogăţirea talentului şi a aptitudinilor celor care, cu pasiune se apleacă asupra acestora, urmărind dezvoltarea abilităţilor practice de a produce valori de artă populară autentică.

Elena Găvan,
Muzeograf responsabil
Complexul Naţional Muzeal ASTRA
Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA