Muzeul ASTRA la Tabara de folclor tiganesc

Complexul Național Muzeal ASTRA participă cu o expoziţie itinerantă de fotografie pe tema rromilor, îndeosebi a celor din Transilvania, la cea de-a XIV-a ediţie a Taberei de folclor ţigănesc organizată de Fundaţia „Lajtha Laszlo” în localitatea Comandău, judeţul Covasna.

Organizatorii acestei tabere declară că „tabăra din Comandău este un spaţiu privilegiat,  unde reprezentanţi ai diferitelor etnii se pot întâlni şi se pot cunoaşte într-un cadru paşnic, într-o atmosferă culturală şi de sărbătoare”.

Obiectivul taberei este promovarea dialogului şi toleranţei între popoare, iar tema este cultura rromilor. Diferitele activităţi se axează deci  pe prezentarea culturii, artei, vieţii cotidiene a acestei etnii. Faptul că rromii au reuşit să păstreze nu numai propriile obiceiuri, dar şi anumite aspecte din datinile, muzica, dansurile – deseori  demult uitate – ale popoarelor limitrofe constituie unul dintre aspectele subliniate în cadrul taberei.

Tabăra din Comandău doreşte a fi o punte între diferitele etnii şi de a contribui la promovarea respectului faţă de cultura celuilalt. Aici, timp de o săptămână, participanţii sunt invitaţi să înveţe dansuri şi cântece ţigăneşti, să asculte prelegeri sau să vizioneze filme documentare despre istoria, situaţia socială şi probleme sociale actuale ale rromilor. Cel mai important aspect este însă faptul că ei trăiesc împreună cu reprezentanţii (muzicienii, cântăreţii, dansatorii) acestei etnii, având posibilitatea de a discuta, de a dansa, de a cânta împreună cu ei. Zilnic au loc mese rotunde, ateliere de dansuri şi cântece, toate acestea fiind ocazii pentru cunoaşterea reciprocă.

Complexul Naţional Muzeal ASTRA a pregătit, în acest sens, o expoziţie itinerantă de fotografie pe tema rromilor, îndeosebi a celor din Transilvania. După participarea la Festivalul Internaţional de Artă Romani din Bucureşti, expoziţia „Rromii. Habitat. Port. Tradiţie. Portret” va merge la Tabăra de Folclor Ţigănesc din Comandău, perioada de participare fiind între 22 şi 26 iulie. Expoziţia este împărţită în două secţiuni: fotografie veche din colecţia muzeului şi fotografii recente. Fotografiile vechi au fost realizate de fotografi din Sibiu, Braşov şi Orăştie (Leopold Adler, Kamilla Asboth, Emil Fischer, Karol Koller şi Theodor Glatz), iar atelierele lor au funcţionat din a doua jumătate a secolului al XIX-lea  până la începutul secolului al XX-lea. Regăsim portrete ale rromilor, modul lor de locuire şi portul vremii.

Fotografiile contemporane înfăţişează aceşti locuitori ai României în diferite ipostaze ale vieţii lor (momente obişnuite într-o familie, la un eveniment privat sau public) şi se încearcă o frântură de descriere a acestei etnii în România. Fotografiile au fost realizate în perioada 2008 – 2012 în comunităţi de rromi tradiţionali, care au un specific numai al lor, de meserie sau obiceiuri. Imaginile au fost surprinse de tânăra muzeograf/antropolog Oana Burcea în familiile care s-au apropiat cu sufletul de ea, la evenimente organizate de Muzeul ASTRA dedicate rromilor şi/sau la alte evenimente publice.

Această expoziţie nu are pretenţia de a schimba vreo opinie, reprezintă doar o trecere rapidă prin viaţa rromilor, se doreşte o stârnire a curiozităţii către această etnie conlocuitoare, cu rromii trebuie trăit pentru a-i înţelege.

Oana Burcea
Muzeograf