TARGUL CREATORILOR POPULARI DIN ROMANIA

TÂRGUL CREATORILOR POPULARI DIN ROMÂNIA
Ediţia a 29 - a
10 – 12 august 2012

Târgul Creatorilor Populari din România se desfăşoară, ca în fiecare an, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, între 10 şi 12 august, în apropierea zilei de 15 august, când lumea creştină celebrează Adormirea Maicii Domnului,

Evenimentul, aflat la cea de-a 29- a ediţie, reuneşte peste 250 de creatori populari din întreaga ţară şi discipolii lor. Târgul conturează imaginea întregii tipologii a meşteşugurilor tradiţionale (brodat, ţesut, olărit, încondeiat ouă, sculptură în lemn şi în os, pictura pe icoane, pe lemn sau pe sticlă, cojocărit, confecţionat măşti, păpuşi, instrumente muzicale, pălării, podoabe, împletit fibre vegetale), fiind reprezentate majoritatea etniilor conlocuitoare şi toate zonele etnografice de tradiţie din România.

În acest an, ca şi noutate vă propunem să îi cunoaşteţi pe meşterii populari, aflaţi la prima participare în cadrul târgului. Ei vă vor dezvălui tainele confecţionării pieselor de port popular şi a broderiei pe piele din zona Bacăului, va vor delecta cu produse de patiserie si prajituri de casa din Teleorman, vor arata publicului tehnica de impletire a biciului din Harghita sau procesul de confectionare a opincilor din judetul Vâlcea.

 

Cei mai multi mesteri populari sunt insotiti de elevii lor, cei ce vor duce mai departe, vor imbunatatii si actualiza forma si calitatea produselor cunoscute de secole.

Fiecare vizitator ar putea gasi un obiect de suflet, din varietatea si abundenta de cadouri decorative si utile in orice gospodarie

Va asteptam cu drag, vineri, orele 16-20, sâmbata între 10-20 şi duminică între orele10-18.

Ioana Luca,
Şef serviciu
Galeriile de Artă Populară