Muzeul ASTRA sarbatoreste Ziua Internationala a Rromilor

Încă din anul 1971, data de 8 aprilie marchează Ziua Internaţională a Rromilor. Cu acest prilej, ca în fiecare an, Muzeul ASTRA şi-a propus să aducă în atenţia opiniei publice istoria, cultura şi drepturile acestei comunităţi, şi de asemenea, să creeze posibilitatea unei interacţiuni între copiii şi tinerii de români şi de rromi din mediul rural şi urban, printr-o serie de manifestări organizate de muzeograful Oana Burcea.

În acest sens, pe 4 aprilie, în cadrul fazei judeţene a Olimpiadei Naţionale „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, desfăşurată la Casa Artelor din Piaţa Mică nr. 21, un tânăr căldărar a participat la secţiunea prelucrare metale, fapt ce a reprezentat o premieră atât pentru olimpiadă cât şi pentru neamul căldărarilor.

Vineri 5 aprilie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Hostel Diana vor avea loc ateliere de împletit nuiele şi de căldărărit, în cadrul cărora meşteşugari iscusiţi vor face cunoscută arta lor elevilor din ciclul primar de la Şcoala Gimnazială din Alţâna şi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu. De asemenea, în intervalul orar 1000 – 1200, muzeografii vor oferi o lecţie de istorie şi cultură a rromilor din Transilvania. Lecţia se va relua şi pe durata excursiei de documentare în oraşul Tălmaciu, ce va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 1030. Pe această cale Muzeul ASTRA mulţumeşte sponsorului Simpa SA Sibiu pentru dulciurile oferite participanţilor. 

Data de 8 aprilie va oferi publicului ocazia de a vizita în intervalul orar 1100 -1800, la Sala Studio a Muzeului ASTRA din Piaţa Mică nr. 11, expoziţia de fotografie contemporană şi de colecţie Rromii. Habitat. Port. Tradiţie. Portret. În acelaşi spaţiu, de la ora 1800, va fi proiectat filmul Azi eram frumoasă jună (2008), în regia Alexandrei Gulea, din arhiva Astra Film. Filmul reprezintă o călătorie muzicală în comunitatea de origine rroma din Clejani, un sat situat la 50 de kilometri de Bucureşti, unde rromii sunt muzicanti din tată în fiu, de multe generaţii. Biletele pentru vizionare se pot procura de la casieria muzeului din Piaţa Mică, nr. 11, de miercuri până duminică în intervalul orar 900 – 1700 şi luni înainte de proiecţie.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA Sibiu