Weekend relaxant in Muzeul in aer liber

La sfârşitul acestei săptămâni  în muzeul din Dumvrava Sibiului, în cadrul programului Animă ASTRA !, sibienii şi turiştii vor avea parte de momente de muzică şi joc tradiţional susţinute de Ansamblul Fluieraşii din Sibiu. Meşteri pricepuţi vor împărtăşi vizitatorilor tainele meşteşugurilor artistice din satele româneşti. Rodica Berghezan şi Florin Ţopa vor picta pe sticlă, Ana Maria Nicolae va confecţiona păpuşi ecologice, iar Rodica Ispas din Avrig, va oferi demonstraţii de ţesut şi cusut tradiţional.

Târgul de ţară este pentru cei interesaţi de hrana sănătoasă, preparată după reţete tradiţionale, o alternativă la produsele alimentare ce se găsesc pe piaţă. În acest  weekend vor putea fi achiziţionate  brânzeturi, carne și preparate din carne, pâine, miere și produse ale stupului, țuică, dulciuri și turtă dulce, gemuri, dulcețuri și siropuri.
Producătorii vor prepara ciorbă acră şi vor realiza animaţii culinare  pe teme de apicultură: prăjituri şi sirop pe bază de miere şi degustare de fagure.

Vă mulţumim şi vă aşteptăm!