„1001 metri de poveste romaneasca“- un labirint de 600 metri patrati Muzeul în aer liber

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte începând cu data de 3 august, timp de trei săptămâni, până în 22 august, o expoziţie surprinzătoare, dedicată folclorului românesc. Labirintul “1001 metri de poveste românească” este un proiect al Asociaţiei Culturale Du-ne, în colaborare cu 18+ festival, realizat cu sprijunul Millenia Advisory.

Distribuit pe o suprafaţă de aproape 600 de metri pătraţi, având un traseu de exact 1001 metri, această instalaţie artistică masivă este rezultatul colaborării a mai bine de 40 de tineri artişti români, la care se adaugă efortul mainilor dibace a peste 50 de voluntari care au reuşit să transforme acest proiect ambiţios în realitate.

Folosindu-se de diferite instalaţii ingenioase, labirintul este gândit ca un spaţiu viu şi provocator, gândit astfel încât să stimuleze toate simţurile. Este o experienţă vizuală, auditivă, tactilă, olfactivă, gustativă şi totodată mentală!

Construit ca o instalaţie interactivă, labirintul va însoţi paşii curioşilor care-i vor călca pragul, aidoma unei Şeherezade autentice, de-a lungul celor 1001 metri, cu motive, texturi, culori, sunete, ilustraţii, obiecte, texte tematice, descântece şi legende adunate din toate colţurile ţării. O instalaţie uriaşă care, pe lângă faptul că va fi un spaţiu senzorial excepţional, va reflecta frumuseţea tradiţiei, labirintul popular autentic.

Expus pentru prima dată în Cluj-Napoca în cadrul festivalului “18+” în luna mai, unde a fost vizitat de peste 2000 de persone care l-au explorat, labirintul de poveste românească pleaca acum mai departe intr-o caravană naţională, în care urmează să poposească în mai multe oraşe ale ţării în perioada august-octombrie 2013.

Mai jos găsiţi un video de prezentare al labirintului, în care se poate vedea o mică parte a ceea ce oferă acesta. De asemenea, doua videouri “making of” care arată evoluţia construcţiei şi primei amplasări a labirintului.

Video prezentare: http://www.youtube.com/watch?v=l4Dz6fqxiT0&feature=youtu.be

Video making of 1: http://www.youtube.com/watch?v=4tOaaolSwVY&feature=youtu.be

Video making of 2: http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=soZlF63dT9c&NR=1

Biroul de presă de al C.N.M. ASTRA