Festivalului National al Traditiilor Populare, prilej de bucurie pentru iubitorii artelor traditionale

descarca program

Ediţia a XI-a a Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni (9 - 11 august 2013) în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Devenit un important punct de reper în programul cultural estival al Sibiului, evenimentul îşi propune valorificarea patrimoniului cultural tradiţional, exprimat prin valorile cotidiene din viaţa comunităţilor rurale, precum şi încurajarea tinerei generaţii de a cunoaşte şi perpetua aceste marci ale propriei identităţi etno-culturale.

Evenimentul, finanţat pentru prima dată în acest an de Administraţiei Fondului Cultural Naţional, este conceput ca o manifestare interactivă între actanţi şi publicul vizitator, are ca model Festivalul Folcloric "Smithsonian" organizat anual încă din 1966, în Washington D.C., de către Institutul Smithsonian. Participarea Românei ca invitat de onoare la ediţia din 1999 a generat ideea organizării şi la noi în ţară a unui festival de acet tip. Materializarea acestui deziderat s-a realizat în 2001, odată cu prima ediţie a Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare, organizat de Muzeul ASTRA la Sibiu.

Programul desfăşurat pe mai multe secţiuni (Arte religioase şi arte literare, Arte muzicale şi coregrafice, Arte plastice şi Arte culinare) urmăreşte promovarea unor standarde de autenticitate şi de excelenţă a formelor culturale semnificative .

Într-o autentică atmosferă de "şezătoare", în gospodăriile din muzeu se vor rememora scene şi obiceiuri din viaţa satului, se vor recita creaţii populare şi se vor interpreta cântece din folclor.

Nu vor lipsi, bineînţeles, spectacolele folclorice, desfăşurate pe scena de pe lac sau în diferite zone ale muzeului. Meşteri, rapsozi populari dar şi « bucătari » din judeţele Bihor, Călăraşi si Mehedinţi, vor împărtăşi celor pasionaţi de cultura populară, farmecul vieţii în comunitatea satului tradiţional.

Vineri, 9 august, la ora 12 :00, va fi vernisată, la Casa Hermes expozitia Ada Kaleh. Insula din suflet, rezultatul colaborării instituționale și a cercetărilor de arhive și de colecție, realizate de către muzeografii Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu și cei ai Muzeului Național al Țăranului Român din București. La vernisaj vor fi prezenţi şi reprezentanţii delegaţiei judeţului Mehedinţi, invitaţi speciali ai ediţiei din acest an a festivalului.

 Biroul de presă al C.N.M. ASTRA

 

Reprezentanţii oficiali ai judeţelor participante la ediţia a XI-a a

FESTIVALULUI NAŢIONAL AL TRADIŢIILOR POPULARE

Participanţi la conferinţa de presă , Vineri, 9 august, ora 11, Casa Hermes

  • Dr. Adrian Dume, Director General Manager, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor;
  • Leontin Ciucur, solist vocal, Director Ansamblul Crişana, Bihor;
  • Anca Popescu Raţiu, consilier artistic, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor;
  • Miron Blaga, consilier artistic, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor;
  • Maria Petrovici, referent, Centrul Cultural Judeţean Călăraşi;
  • Ştefan Niţu, referent, Centrul Cultural Judeţean Călăraşi;
  • Mina Alina Burtea, consilier, Consiliul Judeţean Mehedinţi;
  • Alexandra Gabriela Varzan, consilier, Consiliul Judeţean Mehedinţi;
  • Oana Mădălina Zimţea, consilier, Consiliul Judeţean Mehedinţi;