Muzeul ASTRA gazduieste expozitia „Radu Florescu – viata si opera”

Miercuri, 29 ianuarie 2014 , de la ora 13:30, la Sala Studio a Casei Hermes, Piaţa Mică, nr.11, a fost vernisată expoziţia „Radu Florescu – viaţa şi opera”, un eveniment organizat de expertul- restaurator al C.N.M. ASTRA, Alina Geanina Ionescu, în memoria renumitului arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog, la zece ani de la dispariţia acestuia.

În decursul carierei sale de peste cinci decenii, Radu Florescu a adus o importantă contribuţie la modernizarea cercetării arheologice şi a muzeografiei româneşti, la valorificarea patrimoniului cultural naţional, a ocupat importante poziţii în ierarhia instituţiilor specializate, inclusiv aceea de preşedinte-fondator al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, de preşedinte al Comitetului naţional ICOM şi de Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Expoziţia a putut fi vizitată la Muzeul Naţional de Istorie a României, în perioada 26 septembrie -10 decembrie 2013, fiind o îmbinare a muncii arheologului Alexandru Raţiu şi a arhitectului Andrei Câmpean, într-un concept expoziţional realizat de dr. Ioan C. Opriş. La Sibiu, „expoziţia a primit o căldură aparte”, după cum însuşi domnia sa a declarat, datorită proiecţiilor de fotografii.

Dr. Ioan C. Opriş a evocat personalitatea marcantă a lui Radu Florescu, care „a împletit două trăsături speciale: capacitatea de a folosi cuvintele într-o formă în care puţini reuşeau şi dragostea de semeni, altruismul ieşit din comun. Am realizat această expoziţie ca un omagiu adus lui Radu Florescu dar şi Sibiului, ca centru muzeal în care ideile avangardiste ale acestuia s-au împlinit. ”, a declarat d-l dr. Ioan C. Opriş.

Parafrazându-l pe scriitorul irlandez George Bernard Shaw, d-l prof. dr. Corneliu Bucur a observat că Radu Florescu „a ales să-şi trăiască viaţa nu asemenea unei lumânări care fumegă, ci asemenea unei torţe ce luminează de departe pe alţii.”

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA
Muzeal ASTRA este o instituţie aflată sub tutela Consiliului Judeţean Sibiu