Au inceput inscrierile la cea de-a XIX a editie a fazei judetene sibiene a Olimpiadei “Mestesuguri artistice traditionale”

În perioada 10-11 aprilie 2014 Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, instituţie aflată sub tutela Consililui Judetean Sibiu, organizează faza locală a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”.

Evenimentul se va desfăşura timp de două zile, între orele 0900 - 1600 la sediul Bibliotecii Judeţene ASTRA, corpul B, et.V.

Secţiunile concursului vor fi :

  • - 10 aprilie 2014, ţesut; cusut/ brodat; confecţionat port popular; confecţionat păpuşi; confecţionat poboabe; împletit; artă decorativă; confecţionat măşti etc.;
  • - 11 aprilie 2014, pictat icoane pe sticlă, lemn şi piatră; pictură naivă; încondeiat ouă; prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramic etc.

Lucrările şi concurenţii pot fi admiraţi de către publicul vizitator începând cu ora 1200.

Condiţii de participare:

Pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, al specificului artizanal din satul de origine, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban.

Participă echipele selectate în prealabil la faza pe unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare UNITATE ŞCOLARĂ şi/ sau CONEXE POATE FI REPREZENTATĂ DE UN NUMĂR DE TREI ELEVI - selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/ sau conexe - pentru unul din meşteşugurile tradiţionale. Fiecare elev va participa în cadrul concursului la o secţiune.

Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul concursului.

Elevul trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului, că stăpâneşte practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei.

Materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori.

Prezenţa în concurs este aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon, etc.) în confecţionarea pieselor de port popular.

Lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul original al tradiţiei populare.

Jurizarea* va fi asigurată de o Comisie de jurizare, constituită din specialişti din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sibiu, prezidată de prof. univ. dr. Ilie Moise.

Prin prezentul regulament, participanţii (elevi, profesori, însoţitori) la faza organizată la nivelul judeţului Sibiu a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale” îşi dau acordul ca fotografiile realizate de către personalul Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Sibiu, în care sunt ilustraţi personal sub formă de portret, grup/ individual sau în timpul lucrului, precum şi obiectele acestora să fie făcute publice.

Înscrieri se pot face până în data de 28 MARTIE 2014 la

  • - Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, str. Berăriei nr.2, tel.0269/210466, fax. 0269/210817, e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean

sau

  • - Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Piaţa Mică, nr. 11, cod 550182, tel. 0269/ 202414, fax 0269/ 218060 sau 0269/ 202411, e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it , în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan, responsabil acţiune ONMAT

*Fiind un concurs extraşcolar bazat pe probe practice Nu se acceptă contestaţii, în conformitate cu regulamentul de organizare al concursurilor şcolare!

Imagini editia XVIII, 2013