Parinti si bunici sunt asteptati cu cei mici la Targul National de Jucarii !

Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează, ca în fiecare an, în preajma Zilei Internaţionale a Copilului, Târgul Naţional de Jucării. Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, evenimentul se va desfăşura în acest an în perioada 31 mai-1 iunie 2014, în Parcul Tineretului din Sibiu între orele 10:00-18:00.

Evenimentul organizat de muzeografii Ioana Luca şi Simona Ghiorghieş, va fi onorat de un număr de aproximativ 70 de meşteri populari, creatori de jucării ecologice, păpuşi, miniaturi, obiecte din ceramică şi din lemn, destinate copiilor, pictură naivă. De asemenea vor fi puse în vânzare cărţi sau obiecte de vestimentaţie pentru cei mici. Aceştia vor putea să se delecteze cu savuroasele mere coapte în aluat, sucuri naturale şi turtă dulce.

Târgul va fi deschis sâmbătă, 31 mai, de un concert al corurilor reunite ale şcolilor Gimnaziale „Regele Ferdinand” şi „Radu Selejan”, coordonator profesor Paul Miereanu. Atât sâmbătă, 31 mai, cât şi duminică, 1 iunie, copiii sunt aşteptaţi să participe la ateliere de modelaj în lut, confecţionat păpuşi din aţă şi morişti din hârtie, cusături pe pânză. Centrul "Helen Doron English" va organiza, în 31 mai, diferite jocuri pentru copii, ateliere de realizat mărgele din lemn, jucării din pâslă, măşti din diferite materiale, pictură pe faţă.

Muzeograful Ioana Luca, responsabilul acţiunii a lansat o invitaţie ce nu poate fi trecută cu vederea: „Aşteptăm copiii Sibiului, şi nu numai, să admire, să cumpere si să se distreze! Între orele 10 :00 si 18 :00, parcul va răsuna de bucuria nevinovată a copiilor! Zâmbiţi alături de noi! Muzeul ASTRA vă invită, cu mic, cu mare la celebrarea celei mai frumoase perioade a vieţii: copilăria !”

Biroul de presă al C.N. M. ASTRA