Proiectul educational Colectii si colectionari la Muzeul ASTRA

Complexul Național Muzeal ASTRA în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu și Asociaţia ECCE Educaţia, invită publicul sâmbătă, 14 iunie 2014, ora 10:00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Etno-Tehno Parc, la deschiderea expoziţiei Colecţii şi colecţionari, eveniment ce marchează etapa județeană a proiectului cu același titlu.

Înscris în Calendarul Judeţean al Activităţilor Educative avizat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu pentru anul şcolar 2013- 2014, proiectul reunește nouă unități școlare din județul Sibiu, care la inițiativa Şcoalii Gimnaziale nr. 3 din Cisnădie și-au propus să ofere elevilor posibilitatea implicării într-o acțiune care presupune munca în echipă, învățarea prin descoperire, stimularea imaginației, a curiozității, știut fiind faptul că abordarea învățării din perspectiva unor activități plăcute și motivante, specifică educației nonformale, se alătură educației formale în vederea dezvoltării personalității tinerilor și pregătirii lor pentru afirmare profesională.

O primă etapă de derulare a proiectului a avut loc la nivelul unităților școlare implicate: Şcoala Gimnazială nr. 3 Cisnădie, Şcoala Gimnazială Roşia, Şcoala Gimnazială “S.P. Barcianu” Răşinari, Şcoala Gimnazială “Aurel” Decei” Gura Râului, Şcoala Gimnazială “Matei Basarab” Turnu Roşu, Şcoala Gimnazială “Constantin Moţaş” Mediaş, Liceul Teoretic “Gustav Gundisch” Cisnădie, Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazu” Şelimbăr.

Calendarul activităților a cuprins: promovarea proiectului în rândul elevilor și a părinţilor, înscrierea elevilor în proiect, documentarea, organizarea şi pregătirea colecţiilor sub îndrumarea cadrelor didactice și în final, prezentarea rezultatelor muncii lor în fața părinților, profesorilor și a colegilor.

Etapa județeană, ce se va desfășura în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, aduce în fața publicului o selecție a acelor colecții din etapa anterioară, care au răspuns criteriilor de evaluare impuse.

Mai multe detalii despre acest proiect se pot găsi și online, accesând linkul https://sites.google.com/site/colectiicolectionari/

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA