Consiliul Judetean Sibiu si Muzeul ASTRA va invita la targ si festival

Consiliul Județean Sibiu și Muzeul ASTRA vin în întâmpinarea vizitatorilor cu două evenimente incluse în Programul „Tezaure Umane Vii”, având ca obiectiv salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.

Astfel, în perioada 15-17 august 2014, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) va găzdui Târgul Creatorilor Populari din România (a XXXI-a ediţie) şi Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare (a XII-a ediţie), acesta din urmă realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

 

Târgul Creatorilor Populari din România

Continuând tradiţia împământenită de peste un sfert de veac în Dumbrava Sibiului, târgul organizat în fiecare an în preajma zilei de Sfânta Maria, va reuni la această ediţie aproximativ 200 de creatori populari din diferite zone etnografice ale ţării, de etnii diferite, conturând imaginea complexă a tipologiei meşteşugurilor tradiţionale: ţesut, olărit, încondeiat ouă, sculptură în lemn şi în os, pictura de icoane, pe lemn sau pe sticlă, cojocărit, confecţionat măşti, păpuşi, instrumente muzicale, pălării, podoabe, împletit fibre vegetale, etc.

Această ediţie a târgului va oferi atât adulţilor cât şi copiilor ateliere de creaţie coordonate de meşteri pricepuţi: prelucrarea pielii, confecţionat păpuşi, ţesut, modelaj în lut şi încondeiat ouă.

Ateliere de creaţie gratuite sunt:

Vineri - 15 august 2014
17.00 - ILINCA ALEXANDRU, confecţionat opinci
18.00 - HOTOPILĂ ILEANA, încondeiat ouă

Sâmbătă - 16 august 2014
11.00 - GÂŢĂ MIHAELA, ţesut
12.00 - BERCEA MIHAELA, pictură pe sticlă
DUMITRU FLORIN, modelaj lut
13.00 - DUDĂU MAGDALENA, confecţionat păpuşi
16.00 - BERCEA MIHAELA, pictură pe sticlă
17.00 - ILINCA ALEXANDRU, confecţionat opinci
18.00 - HOTOPILĂ ILEANA, încondeiat ouă
DUDĂU MAGDALENA, confecţionat păpuşi

Duminică - 17 august 2014
11.00 - BERCEA MIHAELA, pictură pe sticlă
DUMITRU FLORIN, modelaj lut
12.00 - HOTOPILĂ ILEANA, încondeiat ouă

 

Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare

descarcă programul

secţiune arte muzicale şi coregrafice din judeţul Constanţa

secţiune arte culinare

Conceput să ilustreze tradiţii din zone etnofolclorice diferite, festivalul, organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, reuneşte la această ediţie reprezentanţii judeţelor Constanţa, Prahova şi Satu-Mare, dar şi ai comunităţii româneşti din Municipiul Bălţi (Republica Moldova), în cadrul celor şase secţiuni: Arte religioase, Arte literare, Arte muzicale, Arte coregrafice, Arte plastice şi Arte culinare.

Festivalul are drept scop valorificarea tradiţiilor cotidiene din viaţa comunităţilor rurale, prezervarea culturii populare româneşti, încurajarea tinerei generaţii de a cunoaşte şi perpetua valorile patrimoniului cultural naţional, marcă a propriei identităţi etno-culturale.

În cadrul secţiunilor dedicate artelor muzicale şi coregrafice, Judeţul Constanţa va prezenta spectacole de muzică şi dans susţinute de Ansamblul folcloric "Româncuţa", format din tinerii comunei Cumpăna, Ansamblul „Muşata Armână” din comuna Mihail Kogălniceanu, primul ansamblu aromân, ce reînvie într-un mod autentic valorile acestei comunităţi şi Ansamblul KARASU al filialei Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, ce face cunoscut publicului tradiţiile tătarilor şi turcilor din această zonă a ţării.

Specificul culinar al judeţului Constanţa poate fi descoperit de vizitatori vineri, 15 august 2014, de la ora 17:00, la Târgul de ţară, unde aromânii din localitatea Mihail Kogălniceanu vor oferi spre degustare ruladă de oaie, plăcintă cu verdețuri, plăcintă cu dovlecei, plăcintă cu praz, piperchi tzargasiti, ardei umpluți cu brânză și sos iar comunitatea din localitatea Cumpăna va invita publicul să servească suberek, tochitură şi  plăcintă dobrogeană.

Sâmbătă, de la ora 17:00, reprezentanţii judeţului Prahova vor prepara la Târgul de ţară meniuri din localitatea Izvoarele: tocană moşnenească la pirostrii, plăcintă cu mere, minciunele. Ansamblul folcloric Salba Prahovei, din comuna Plopeni (jud. Prahova) va evolua pe scena de pe lac atât sâmbătă şi duminică.

În toate cele trei zile de festival, Gabriel Molnar din localitatea Tarna Mare Judeţul Satu-Mare va prezenta pricesne şi cântece religioase la Biserica din Bezded, în cadrul secţiunii Arte religioase. Sâmbătă şi duminică, pe scena de pe lac, tradiţiile folclorice ale judeţului Satu-Mare vor fi aduse la viaţă, de Ansamblul folcloric Florile Tărnii, din Tarna Mare, judeţul Satu Mare, în cadrul secţiunii Arte muzicale şi coregrafice.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA