Scoala din Ticera - Monument refunctionalizat in Muzeul ASTRA

Un proiect ambiţios şi inedit în egală măsură devine o certitudine la Muzeul ASTRA. Este vorba despre Şcoala din Ticera, o şcoală din lemn descoperită într-un sat părăsit din judeţul Hunedoara şi reamenajată până la cel mai mic detaliu de către o echipă de muzeografi ai CNM ASTRA. Munca acestora a durat aproape doi ani, iar vernisajul monumentului va avea loc luni, 22 septembrie, ora 11:00, în Muzeul în aer liber, zona Etno Tehno Parc, unde este situată şcoala.
 
Construită 100% din lemn şi situată în trecut pe un vârf de deal, şcoala din Ticera păstrează urmele a mai bine de un secol de existenţă a unei comunităţii din Munţii Apuseni care odinioară era bine închegată. Anii au trecut, însă, iar în perioada 1970-1980 satul Ticera era locuit din ce în ce mai puțin, iar în perioada 1990-2000 a fost abandonat în totalitate. Aşa cum se întâmplă în astfel de situații, casele și anexele neîngrijite s-au deteriorat şi au început să se prăbuşească. În tot acest timp, multe obiecte au fost furate, iar foarte puține case au fost salvate prin strămutare. Din școală, de pildă a dispărut tot mobilierul şi au fost distruse aproape în totalitate ușile, ferestrele şi tavanul.
 
Şcoala din Ticera va pune în valoare, prin activităţi educaţionale specifice, meşteşuguri, obiceiuri, tradiţii aparţinând diverselor comunităţi reprezentate în Dumbrava Sibiului. Misiunea de muzeu-şcoală pe care și-o asumă Muzeul ASTRA va fi, prin intermediul Şcolii din Ticera, mai uşor de înţeles. Cu alte cuvinte, peisajul cultural al acestui mare sat de sinteză devine astfel foarte bine definit sub toate aspectele sale esenţiale.
 
Încă de la începuturi, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA și-a asumat, pe lângă misiunea de salvator și conservator al patrimoniului cultural material din spaţiul românesc, şi pe aceea de perpetuare a trăirilor româneţti esenţiale, a tradiţiilor care dăinuiau, în satele româneşti, din vremuri memoriale, şi ale căror semnificaţii se pierdeau în negura timpului. Redând viaţă monumentelor prin intermediul manifestărilor culturale specifice satului instituţia şi-a asumat, încă de la înfiinţare, rolul de muzeu viu.
 
Transferul unei şcoli se impunea pentru mesajul puternic al acestei instituţii şi pentru crearea unui liant între diversele programe culturale, dar şi între istoriile mici ale comunităţilor locale și istoria mare a civilizaţiei româneşti tradiţionale.

Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt CNM ASTRA