Au început inscrierile la cea de-a XX a editie a Olimpiadei “Mesteşuguri artistice traditionale”

S-a dat startul înscrierilor pentru cea de-a XX-a ediţie a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza judeţeană. Este vorba despre un eveniment interactiv, de tradiţie, care va avea loc anul acesta în perioada 7-8 aprilie. Întrecerea este destinată 100% elevilor care au prins drag de tradiţiile româneşti de la vârste fragede. Practic, micii concurenţi trebuie să aibă mâini dibace, dar şi pricepere nativă la cusut, brodat sau la pictat icoane pe sticlă şi lemn, de exemplu.
 Potrivit regulamentului, pe tot parcursul concursului participanţii trebuie să se prezinte îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei pe care o reprezintă. La faza naţională din luna august vor participa câştigătorii locului I pe fiecare meşteşug reprezentat la faza judeţeană.
 ,, Fiecare unitate de învăţământ trebuie să aleagă câte trei elevi pentru a intra în concurs. Pot participa copii cu vârsta între 6 şi 18 ani. Probele sau mai degrabă meşteşugurile tradiţionale sunt împărţite pe categorii: cusut, brodat, confecţionat păpuşi, măşti, împletit, pictură pe sticlă, olărit etc. . Avem aşteptări mari pentru ediţia de anul acesta, mai ales după ce la Oilimpiada “Meşteşuguri artistice tradiţionale” din 2014 au participat nu mai puţin de 107 copii din 29 de şcoli din tot judeţul Sibiu. “, a declarat Elena Găvan, muzeograf C.N.M. ASTRA, responsabil acţiune ONMAT.
 Este important de ştiut faptul că acest concurs se va desfăşura la sediul Bibliotecii Judeţene ASTRA, corpul B, etajul 5, pe parcursul a două zile, între orele 0900 - 1600. Vizitatorii vor putea să admire lucrările concurenţilor începând cu ora 1230, oră la care comisia de jurizare îşi va intra în rol.
 Înscrierile se pot face până în data de 27 martie 2015 la:
-            Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, str. Berăriei nr.2, tel.0269/210466, fax. 0269/210817,  e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean
sau
-          Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Piaţa Mică, nr. 11, cod 550182, tel. 0269/ 202414, fax 0269/ 218060 sau 0269/ 202411, e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it , în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan
Olimpiada este organizată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Consiliului Județean Sibiu.
Biroul de presă C.N.M. ASTRA
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt regulament