Tabara cu … inspiratie la Muzeul ASTRA

Peisajele unice, dar şi opţiunile de care dispune Muzeul ASTRA, atrag din ce în ce mai mulţi tineri! Aceştia vin şi revin an de an în număr mare să se înscrie în tabere de creaţie, adică o serie de activităţi organizate în scop cultural – educativ. Astfel de acţiuni ale C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
În aceste zile, 13 elevi şi profesori din Republica Moldova se află în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului într-o tabară de creaţie, în care pictura ocupă rolul principal. Ei vin de la Liceul Academic de Arte Plastice ,,Igor Vieru” din Chişinău şi sunt pentru al treilea an consecutiv la Sibiu. Concret, tinerii artişti pictează pe pânză şi şevalet monumentele de patrimoniu expuse în Muzeul ASTRA.
 ,,Este un atelier practic pe care noi îl tratăm cu multă seriozitate. Ne inspiră cultura şi tradiţia de aici din Muzeul ASTRA, dar şi frumuseţea şi blândeţea acestor monumente. Vom analiza toate picturile realizate de elevii noştri  la Chişinău, iar cele mai bune lucrări le vom trimite în expoziţii de prim plan. Nu cu mult timp în urmă am avut lucrări expuse în Bucureşti la Academia de Artă.”, a declarat Alexandra Clapatiuc, profesor de pictură la Liceul Academic de Arte Plastice Igor Vieru din Chişinău.
 ,,Hostelurile Diana 1 şi 2 din Muzeul ASTRA dispun de 70 de locuri de cazare, structurate pe camere cu 1,2,3,4 si 6 locuri. Avem aici şi o sală grandioasă de conferinţe cu un numar de 120 de locuri. Pe lângă toate acestea, locul este prielnic organizării unor activităţi tematice în aer liber pentru grupuri de tineri şi nu numai. Anual sunt organizate aici programe culturale, teambuildinguri, coferinţe, simpozioane, expoziţii şi ateliere de creaţie cu participanţi din ţară şi din străinătate.”, a declarat Ciprian Ştefan, managerul general al C.N.M. ASTRA.
 Pictorii adolescenţi din Rep. Moldova au între 15 şi 18 ani. Ei sunt cazaţi la Hostelul Diana din Muzeu şi vor rămâne aici până în 23 aprilie.

 

 

Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt C.N.M. ASTRA
Sibiu