Muzeul ASTRA se alătură Zilelor Europene ale Patrimoniului

Sâmbătă, 19 septembrie, elevii şi studenţii vor avea intrarea gratuită în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. În acest fel, Muzeul ASTRA se alătură Zilelor Europene ale Patrimoniului, iniţiativă a Consiliului Europei ajunsă la ediţia a XXIII-a. Scopul nostru este sa ajutam tinerii şi adolescenţii să descopere şi să înţeleagă spaţiul tradiţional românesc, dar şi rolul foarte important pe care l-a jucat inteligenţa ţăranului român în dezvoltarea industrială a ţării noastre.
Cu acest prilej, în Muzeu vor fi organizate două ghidaje având ca temă principală : ,,De la meşteşug la industrie – patrimoniul tehnic şi industrial din România”. Cele două ghidaje vor fi puse în scenă la orele 13 şi 15, iar startul lor va fi dat la poarta principală (intrarea nr.1) a Muzeului.  

Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.