Premierul luxemburghez în vizită la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA a întâmpinat astăzi oaspeți de seamă: delegația oficială a Marelui Ducat de Luxemburg, condusă de domnul Xavier Bettel, prim-ministrul luxemburghez. Această vizită s-a derulat în contextul aniversării a zece ani de la momentul în care Sibiul și Luxemburgul au împărțit titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2007. Un moment de bilanț al colaborărilor trecute, vizita a punctat deschiderea celor două părți de reînnodare a relațiilor și cooperării în domeniul cultural în baza experienței anterioare și a rădăcinilor istorice comune.

”Muzeul ASTRA reprezintă o punte între trecut și viitor, un punct de întâlnire al civilizațiilor europene, un loc în care Luxemburgul se regăsește și în care înfluențe diverse se reunesc pentru a crea noi oportunități. Am regăsit aici un muzeu care conturează istoria și patrimoniul românesc, care prezintă legături între trecut și viitor, lucruri care stau la baza istoriei noastre comune. Mă bucur de viitoarele colaborări între Luxemburg și România, dar mai ales de cele între Sibiu și Luxemburg” a declarat, premierul luxemburghez.

Din delegatia oficială luxemburgheză au mai făcut parte Ambasadorul României în Marele Ducat de Luxemburg, Lilian Zamfiroiu, Ambasadorul Luxemburgului în România, domnul Christian Biever, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor de cultură din Luxemburg care au lucrat împreună cu echipa Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.

 Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA  
Tel.: 0749791913