Finalizare implementare Proiect „Dam apa la moara in Muzeul ASTRA”

Finalizare implementare Proiect „Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA”

 
Dam apa la MoaraPrin intermediul proiectului „Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA” cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, 520 de vizitatori au participat în cadrul atelierelor interactive de morărit. De aici aceștia au aflat informații utile, iar tot în cadrul proiectului a fost repusă în funcțiune moara cu ciutură din Svinița, județul Mehedinți.
 
,,Cu ajutorul proiectului, patrimoniul material al Muzeului ASTRA a fost valorificat și promovat într-o lumină nouă, cea a funcționalității sale, fapt care se încadrează în prioritatea programului de a oferi soluții inovatoare de promovare a patrimoniului. Accentul de pe caracterul intangibil al obiectelor de patrimoniu este deplasat într-un câmp accesibil, animat, unde vizitatorul poate să perceapă senzorial obiectele și uneltele folosite în procesul de măcinare şi să cunoască atât produsele cât şi procedeele executate demonstrativ şi participativ cu ajutorul acestora. Astfel, vizitatorii muzeului înţeleg funcţionalitatea instrumentarului de lucru şi află poveştile din spatele lor în contextul morii „aduse la viaţă”.”, a declarat Ştefan Păucean, muzeograf Muzeul ASTRA
 
Finalitatea acestor activități organizate pentru publicul vizitator constă în familiarizarea cu tehnicile arhaice de măcinare și conștientizarea importanței unei asemenea instalații în economia comunităților rurale. Prin atelierele derulate pe perioada de implementare a proiectului, muzeul își propune să trezească interesul şi entuziasmul vizitatorilor pentru cunoașterea în detaliu a particularităților tehnico-funcționale ale patrimoniului tehnic.

  Implementarea proiectului a fost finalizată la data de 30 septembrie 2017, însă demonstraţiile practice şi atelierele interactive, vor continua şi în perioada următoare.  

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.