Europa rurala la Muzeul ASTRA

Europa rurală la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează joi, 9 mai 2019, evenimentul Europa rurală. Este vorba despre o inițiativă de amploare, la care vor participa peste 100 de meșteri tradiționali din toată țara, implicați în cadrul a 40 de ateliere interactive diferite. Acestea vor fi amenajate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru a marca Ziua Europei, moment în care aici vor fi prezenți conducători de state ale Uniunii Europene.

Ateliere interactive Europa Rurala_Muzeul ASTRA

,,Pentru noi este o foarte mare realizare și o onoare să fim prezenți pe agenda unui eveniment de rang internațional. Ne bucurăm de oaspeți de seamă, conducători de state europene, și confirmăm astfel că Muzeul ASTRA reprezintă un pol al culturii pe plan intern și extern, dar și un exemplu concret al multiculturalității. Multiculturalitatea și interactivitatea culturală sunt două component de bază la Muzeul ASTRA.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul Muzeului ASTRA.

Printre atelierele meșteșugărești interactive din program, le regăsim pe cele de prelucrare a lemnului cu trașca (fierăstrău vertical), cioplire și de fățuire a buștenilor, restaurare a colniţei, confecționat șiță, restaurare feronerie, cusut / brodat cu mărgele, pictat icoane pe sticlă, brodat cojoace, confecționat, brodat cojoace săsești, prelucrare artistică a lemnului, împletit ciucuri pe chelteu, împletit în noduri, xilogravură, confecţionat podoabe, confecționat jucării, sculptură lemn, olărit, pictat icoane pe lemn, confecţionat măşti, confecţionat port popular, confecționat jucării ecologice, cusut, dantelă cu ciocănele, brodat, împletit nuiele, confecționat opinci, mobilier pictat, confecționat draniță și împletit fibre vegetale. De Ziua Europei la Muzeul ASTRA vor fi organizate și două ateliere culinare interactive. În primul dintre ele, cei prezenți vor afla povestea plăcintei cu cartofi și ceapă de la o gospodină, iar în cel de-al doilea 3 pescari din Delta Dunării, satul Mila 23, vor pregăti preparate lipovenești ca scrumbia marinată, chiftele de peşte și ciorbă de perişoare de peşte. De asemenea, Școala de Dans ,,Ioan Macrea” va pune în scenă mai multe spectacole folclorice și va susține ateliere de joc tradițional.

Pe 9 mai Europa rurală va fi disponibil exclusiv participanților la Summitul P.P.E.. Începând de vineri, 10.05.2019, evenimentul va fi disponibil publicului vizitator odată cu redeschiderea Muzeului ASTRA pentru vizitare cu program normal, până duminică, 12.05.2019, între orele 8-20.

 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.