Noaptea Muzeelor 2019 la Muzeul ASTRA

Ziua Internațională a Muzeelor & Noaptea Muzeelor 2019 la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a pregătit pentru ziua de sâmbătă, 18 mai, un program special, de care vizitatorii se vor putea bucura de dimineața (08:00) până seara târziu (00:30). Este o zi cu o însemnătate aparte, întrucât vor avea loc atât Ziua Internațională a Muzeelor, cât și Noaptea Muzeelor, două evenimente de prim plan în peisajul cultural national și international. De aceea, intrarea va fi liberă pe tot parcursul programului în toate unitățile Muzeului ASTRA.

Noaptea Muzeelor 2019

“Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai frumoase evenimente care promovează cultura. Pornind de la menirea pe care cred că o are un un muzeu, și anume de a-l transpune pe vizitator cât mai profund în tainele artei, științei sau a tradiției, Sibiul este un județ favorizat pentru că are în patrimoniu muzee de renume European, printre care implicit și cel mai mare muzeu în aer liber din Europa – Muzeul Astra, pe care vă invit să îl vizitați dacă nu ați făcut-o până acum” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu

La ora 18, pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber, va urca Școala de Dans Ioan Macrea, care va deschide programul artistic pregătit pentru Noaptea Muzeelor. Tot pe scena de pe lac vor fi concerte Still Crazy(20) și apoi Antract(22). La Târgul de țară va avea loc între orele 10 și 16 un Târg al Comunităților Rurale, Cultură și gastronomie locală din Mărginimea Sibiului, cu participarea comunității din Gura Râului. Aici vor avea loc demonstrații culinare, în care se vor pregăti diferite plăcinte tradiționale, dulci și sărate cu ingrediente de sezon, dar și ciorbă cu hrean, tocană de miel cu găluște și frigărui în jar. Vor fi organizate și ateliere meșteșugărești interactive cum sunt cele de cusut costume populare, de împletit ciucuri, confecționat cingătoare și cătrințe, confecționat hamuri și bice, precum și un atelier de tuns oi după metode tradiționale.

,,Cu sprijinul Consiliului Județean, an de an promovăm cultura pe plan național, dar și international. Prin acest program pregătit de Muzeul ASTRA pentru Noaptea Muzeelor și Ziua Inernațională a Muzeelor, scoatem în evidență modul în care cultura și identitatea națională se menține aici, la Muzeu, dar și deschiderea prin fapte spre multiculturalitate. Vom avea artiști din țară și din străinătate, ateliere meșteșugărești interactive, ateliere culinare cu bucate tradiționale și prestații muzicale de calitate.“ , a declarat dr. George Tomegea, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

La Noaptea Muzeelor, Târgul de țară va fi decorat în premieră cu instalația luminoasă Floret, sub formă de floare, montată de Réka MAGYAR și Péter KOROS, doi artiști vizuali din Ungaria. Aceștia sunt specializați în confecționarea de instalații gonflabile și luminoase interactive, programate prin leduri RGB, pe care le prezintă la festivaluri organizate în aer liber. De asemenea, la Pavilionul din Jina vor avea loc spectacole de teatru, susținute de artiști din Ungaria. De la ora 21 până la miezul nopții, Muzeul în aer liber va fi animat cu lumină, la propriu (!), de către 3 personaje ale Companiei de Teatru, acrobație și jonglerie „Famous Art” Cluj-Napoca. Acrobații folosesc o recuzită personalizată cu LEDuri și se plimbă pe catalige, iar din când în când se vor folosi și de baloane de săpun să încânte copii veniți în vizită la Muzeu.

În Pavilionul Muzeal Multicultural, intrarea principală din Muzeul în aer liber, între orele 10.00 – 00.30 vizitatorii pot admira 34 de costume de sărbătoare din Ardeal, Banat, Maramureș, Vrancea, Argeș, de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, toate prezente în expoziția Costume populare din colecțiile Muzeului ASTRA. În sala Auditorium, orele 15.00 – 15.45; 16.30 – 17.15, va avea loc spectacolul de teatru Borcan, susținut de compania franceză de teatru Mirelaridaine.

În centrul istoric al Sibiului, la Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder propunem publicului expoziția Mumiile egiptene: o poveste europeană.

 

  • PROGRAM DETALIAT Ziua Internațională a Muzeelor & Noaptea Muzeelor 2019 la Muzeul ASTRA - descarcă
  • PROGRAM SCURT NM 2019 & ZIUA INTERNATIONALA A MUZEELOR_Muzeul ASTRA - descarcă

 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.