Targul comunitatilor rurale, editia a VI-a

Locație: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului - Târgul de țară
Data: 27 – 28 mai
Orar: între 11 și 17
“De la lapte la jintiţă” este denumirea evenimentului care va avea loc în acest sfârșit de săptămână la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Acțiunea va fi organizată cu participarea comunităţii din Răşinari, o zonă etnografică cunoscută din Mărginimea Sibiului. Este primul eveniment din acest an desfăşurat în cadrul programului Târgul de ţară, prin care Muzeul ASTRA și-a propus să promoveze produsele şi cultura gastronomică tradiţională din satul românesc.
,,Ocupaţia tradiţională principală a răşinărenilor a fost păstoritul, datorită acestui fapt dorim prin acest eveniment să prezentăm publicului toate etapele de preparare a laptelui de oaie având ca produse finale: caşul, brânza frământată, urda, jintiţa şi untul. Vor fi folosite metodele şi instrumentarul tradiţional utilizate la stânile de altădată. Gospodinele din sat vor găti preparate emblematice pentru o comunitate cu mare tradiţie în păstorit.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf C.N.M. ASTRA.
Vizitatorii vor putea să urmărească întregul proces de preparare a laptelui, vor putea să participe activ prin baterea laptelui în bădău pentru a face untul şi vor putea degusta produse culinare tradiţionale. Tot în aceste zile se vor desfăşura trei ateliere: unul de obținerea a lânii prin tunderea oilor, unul de prelucrare a lânii prin toarcere din fuior şi celălalt de împletire a coşurilor din nuiele. Atmosfera va fi întreținută prin jocul popular al tinerilor din Ansamblul Căluşerii Răşinari.

Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

 

 Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt C.N.M. ASTRA Sibiu