Cornel Irimie si evolutia Muzeului Tehnicii Populare - Vol II, Studii, articole si documente
  • Editori: Marius-Florin Streza, Lucian Nicolae Robu
  • An apariţie: 2013
  • Preţ: 6 Lei

Cuprins

Prezentul volum Cornel Irimie şi evoluţia Muzeului Tehnicii Populare. Studii, articole şi documente,se integrează aceluiaşi demers de valorificare şi introducere în circuitul ştiinţific, a studiilor tematice, articolelor de corespondenţă cu publicaţiile culturale ale perioadei 1960-1980, precum şi a textelor conferinţelor şi colocviilor internaţionale, acolo unde Cornel Irimie reprezenta şi susţinea constant argumentele pentru investigarea, protejarea şi valorificarea elementelor, ce defineau patrimoniul cultural naţional.

Editorii volumului au respectat prezentul istoric, specific documentelor de arhivă, fără a interveni în schimbarea formulelor de exprimare, specifice limbajului de acum patru decenii. La fel de important de respectat au fost şi termenii etnografici, cu o conturată formă de regionalism, însă, reproducerea întocmai în tex a fost dictată de rigoarea adevărul ştiinţific.

Cronologia a fost unul din reperele de ordonare, pe structura volumului, a textelor selecţionate. Însă, în capitolul al treilea structurarea textelor a fost generată prioritar de importanţa mesajului lor.

Volumul al II-lea continuă şi întregeşte demersul publicării documentelor cu valoare tematică incontestabilă, şi reprezintă, concomitent şi un proces de popularizare a „tezaurului” documentar din Arhiva Ştiinţifică a Muzeului ASTRA.

Volumul se structurează pe trei secţiuni, în conformitate cu valenţele materialelor documentare inedite, rezultate ca urmare a cercetării în arhiva ştiinţifică a muzeului.

Prima parte, Studii şi articole cu privire la activitatea ştiinţifică, la metodologia cercetării şi la evoluţia Muzeului Tehnicii Populare, aduce laolaltă studiile pe baza cărora s-au construit sectoarele tematice, evidenţiindu-se, concomitent, efortul specialiştilor de la nivelul Academiei Române, prezenţi în şedinţele de organizare tematică a Muzeului Tehnicii Populare. Primele trei texte care se succed în capitolul de debut, Tehnici, metode şi mijloace folosite pentru prelucrarea produselor vegetale şi animale în scop alimentar, Tehnici şi meşteşuguri populare folosite în scopul prelucrării pieilor, fibrelor animale şi vegetale pentru confecţionarea pieselor de îmbrăcăminte şi a diferitelor textile de uz casnic gospodăresc şi Mijloace de transport şi comunicaţii populare. Material tematic-documentar reprezintă sinteze tematice care surprind concluziile dezbaterilor specialiştilor întruniţi la Sibiu (în cadrul şedinţelor din anii 1961, 1962, 1963), dar şi rezultatul cercetărilor complexe, interdisciplinare, derulate între anii 1961-1963.

Datele etnografice prezente în studiile de mai sus argumentează şi susţin o serie de criterii ştiinţifice pe baza cărora s-au făcut achiziţiile de instalaţii şi de obiecte aferente acestora. Ele defineau profilul tematic al Secţiei etnografice în aer liber din Dumbrava Sibiului. Pe baza acestor materiale tematic-documentare, aşa cum le numeşte Cornel Irimie, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă (în text se foloseşte C.S.C.A.) a avizat favorabil profilul Muzeului Tehnicii Populare. Amendamentele specialiştilor (Valer Butură, Paul Petrescu, Nicolae Dunăre, Boris Zderciuc, Gheorghe Focşa ş.a.) ca şi amploarea informaţiilor ştiinţifice relevate de studii validează şi o altă idee de bază, aceea că, noul muzeu trebuia să reprezinte habitatul tradiţional. În consecinţă, la 26 aprilie 1963, Academia R.P.R. dădea acord favorabil organizării noului muzeu.

I. Studiile succesive din componenţa primei părţi, pun laolaltă câteva direcţii de cercetare şi contribuţii metodologice, care definesc viziunea şi instrumentarul conceptual folosit de Cornel Irimie, încă de la venirea sa, ca şef de secţie în cadrul Muzeului Brukenthal. Aceleaşi preocupări şi rezultate ştiinţifice au caracterizat activitatea acestuia, cât a funcţionat ca cercetător al Institutului de Ştiinţe Sociale din Sibiu, filială a Academiei Române.

Clasificarea şi analiza tipologică a instalaţiilor de tehnică populară, pornind de la Ancheta din anul 1957, reprezintă un demers de pionierat. Studiile au oferit o serie de date esenţiale şi Atlasului Etnografic al României, la elaborarea căruia Cornel Irimie a avut o contribuţie foarte importantă. În argumentaţia ştiinţifică ce se detaşează din lectura documentelor, Cornel Irimie insistă asupra ideii că cercetarea etnologică trebuie să vizeze integral, vechimea, evoluţia tipologică, morfologia, tehnicile de construcţie, răspândirea, specificul terminologic, toate referitoare la monumentele de arhitectură populară sau la instalaţiile tehnice preindustriale.

Alături de personalităţi marcante ale ştiinţei etnografice a făcut parte din Comitetul de Coordonare a Atlasului Etnografic, participând sistematic la şedinţele de elaborare a materialului ştiinţific. Colaborarea lui Cornel Irimie, pe tărâmul anchetelor etnografice a inclus participări ale unor specialişti precum: Gheorghe Focşa, Florea Bobu Florescu (alături de care a elaborat consistente studii, pe tema portului popular), Elena Secoşan, Hedwig Formagiu, Boris Zderciuc, Paul Stahl, Tancred Bănăţeanu. Aceştia s-au regăsit şi în echipele de realizare a sectoarelor tematice ale Muzeului Tehnicii Populare, participând la colocviile şi şedinţele care au dezvoltat ştiinţific Muzeul din Dumbrava Sibiului. Pe măsura prelucrării datelor etnografice, Cornel Irimie a detaliat concluzii pe baza cărora s-au conturat direcţii de aplicativitate, în cercetarea etnologică şi în organizarea muzeală.

Articolul Observaţia în etnologie se constituie şi astăzi, într-un reper academic demn de urmat, în ceea ce înseamnă instrumentarul metodologic al cercetărilor de teren.

Studiile care încheie prima parte sunt sinteze binevenite, ilustrând etapele organizatorice, dar şi reperele tematice şi de cercetare, care au caracterizat dezvoltarea muzeului în perioada 1963 şi 1980. Câteva dintre direcţiile de fond ce sunt puse în discuţie de aceste documente fac referire la: dezvoltarea expoziţiei în aer liber, problema expoziţiei pavilionare şi a pavilionului central, sistematizarea peisagistică a parcului etnografic, problema de funcţionare, exigenţa interacţiunii formative cu publicul.

Materialul teoretic prezentat în volum oferă argumente temeinice privind modalitatea reconstrucţiei şi restaurării monumentelor, în deceniile şapte şi opt. Se distinge concepţia avansată a lui Cornel Irimie, cu privire la modalităţile cele mai eficiente de conservare a patrimoniului in situ, dar şi de transfer eficient din situ în spaţiul expoziţional. Sunt prezentate argumente valabile, cu privire la armonizarea peisagistică de susţinere şi completare a organizării expoziţionale.

Printre amendamentele tematice sesizabile, ca urmare a lecturii critice a textelor cu valoare de document, inserate în structura primei părţi, regăsim precizări referitoare la urgenţa identificării, cercetării şi reconstrucţiei de gospodării, care să completeze instalaţiile deja existente în circuitul expoziţional. Argumentul prezentării unor gospodării-atelier susţinea tocmai ideea ca, monumentele muzeale să reconstituie veridic aspectele definitorii de viaţă spirituală şi materială din comunităţile tradiţionale. Se oferă, de asemenea, o multitudine de date, cu privire la utilizarea tehnicilor tradiţionale, în reconstrucţia monumentelor de arhitectură tradiţională. Respectarea specificului peisagistic din situ, era o exigenţă vizibilă în cadrul tezelor formulate în documente. O altă constantă valabilă ştiinţific şi astăzi, invoca concepte de ordin muzeotehnic, în transferarea unor monumente de cultură populară. Importanţa documentelor rezidă şi în faptul că reuşesc să evidenţieze priorităţile ştiinţifice, dezbătute în colocviile şi sesiunile de profil.

II. Partea a doua, Promovarea şi valorificarea cercetării etnologice în presa culturală naţională şi în cea europeană reprezintă un cumul de studii şi articole (chiar nucleele ştiinţifice ale unor ample studii ulterioare) reprezentative, aparţinând lui Cornel Irimie, care sintetizează etape şi rezultate ale investigaţiilor de teren, dar surprind, în acelaşi timp, şi aspecte revelatoare în ceea ce priveşte metodologia de lucru. Articolele scrise în colaborare cu specialişti etnologi recunoscuţi, la nivel naţional şi internaţional, subliniază anvergura temelor etnologice abordate în anii dezvoltării Muzeului Tehnicii Populare.

Activitatea publicistică şi corespondenţa de presă (textele corespondenţei sale se prezintă astăzi, ca veritabile repere ale unui discurs etnologic şi de metodologie) surprind date semnificative pentru anvergura preocupărilor lui Cornel Irimie, în perspectiva discursului de presă al periodicelor culturale, în paginile cărora profesorul coordona rubricile de muzeologie. Se pot contura, în cercetari ulterioare, analize şi studii de caz, având ca element central corespondenţa cu publicaţiile academice, de specialitate dar şi cu cele de popularizare culturală: „Contemporanul”, „Tribuna României”, „Revista Muzeelor”, „Astra” (Braşov) sau „Transilvania”, ca să dăm doar câteva exemple. Sintezele expediate de specialistul sibian acestor periodice cuprindeau, deopotrivă, date importante, asupra metodologiei cercetării etnografice, dar şi în ceea ce priveşte stadiul cercetărilor monografice. Relevante în acest sens sunt articolele trimise revistei „Contemporanul” dar şi revistei „Astra” din Braşov, privitoare la cercetarea pivelor şi vâltorilor din Mărginimea Sibiului, de pe Valea Sebeşului, din Regiunea Hunedoara şi Regiunea Banat.

Textele elaborate pentru prezentarea colecţiilor patrimoniale ale Secţiei de Artă Populară se constituie într-o microsinteză a unui prim ghid al Secţiei de artă populară; ideile succint exprimate reliefează, atât complexitatea obiectelor ce compuneau colecţiile secţiei, cât şi aria campaniilor interdisciplinare de teren.

De pildă, articolul Un vestit centru de fluierari – Hodacul, constituie o sinteză expediată de specialistul sibian, revistei de propagandă externă „Tribuna României”, aceasta fiind un for de popularizare a culturii româneşti peste graniţe, ca publicaţie trilingvă a Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea. Multe dintre textele de popularizare semnate de Cornel Irimie au reprezentat notabile instrumente de propagandă ştiinţifică. Prezenţa Muzeului Tehnicii Populare, în publicistica destinată mediilor culturale europene şi extraeuropene se datora, tocmai sistematicei promovări (în special în publicaţii de limbă germană şi de limbă engleză).

Studiile în franceză şi în engleză ilustrează prezenţa temelor etnografice dominante în cercetarea lui Cornel Irimie. Pe lângă cercetările fundamentale din domeniul instalaţiilor tehnice tradiţionale, arta populară, sub complexele ei forme de manifestare, a reprezentat un spaţiu de investigaţie ştiinţifică pentru Cornel Irimie. Arta lemnului (în viziune sa, fiind expresia estetică a ţăranului român) şi realizarea colecţiei de icoane pictate pe sticlă (prin campanii de teren, de identificare şi achiziţie) sunt direcţii solid argumentate academic.

Cel mai consistent studiu despre pictura pe sticlă a apărut în volumul Arta românească, în anul 1969, fiind un studiu sinteză ce cuprinde rezultatele analizei pe colecţii particulare de icoane. Astfel, autorul reliefează centrele principale de creaţie, specificul şi valoarea artistică a icoanelor româneşti. La fel de importantă în valorificarea ştiinţifică a cercetării este colaborarea sa cu Marcela Focşa. La peinture populaire sur verre en Roumanie reprezintă o parte a studiului amplu amintit mai sus, iar publicarea sa, demonstrează preocuparea continuă pentru promovarea patrimoniului artistic românesc, în mediile culturale europene. Se distinge, la acest nivel al discursului ştiinţific, colaborarea publicistică a lui Cornel Irimie cu „Arta Plastică”, una dintre cele mai prestigioase reviste ale deceniilor şapte şi opt ale secolului al XX-lea.

Corespondenţa şi conferinţele ştiinţifice au accentul pus pe detalierea metodologiilor de cercetare inovatoare, cu care publicul cititor (dar şi cel avizat) era familiarizat. Un exemplu elocvent îl reprezintă articolele lui Cornel Irimie, descriind importanţa metodei filmului documentar în investigaţiile sociologice şi, mai ales, etnologice. Evident, foarte importantă este corespondenţa sa specială, cu realizatorii de documentare antropologice din cadrul Institutului de Film din Göttingen. O succintă investigare a arhivei electronice (din anii 1969 - 1970) conţinând date semnificative despre producţia de documentare, susţine ideile exprimate mai sus, cu privire la scenariile realizate de Cornel Irimie, acestea stând la baza filmelor despre realităţi etnologice din Mărginimea Sibiului. Cele mai importante scenarii de film antropologic sunt: Seara la stână, Obţinerea brânzei de burduf la o stână din Munţii Cindrel, Piuăritul la Gura Râului.

Argumentele oferite de specialistul român induc ideea conectării permanente, la tehnicile şi metodele de cercetare inovative, fapt vizibil chiar în formele de organizare a cercetării de teren (Cornel Irimie accentuează importanţa fotografiei sau a înregistrării pe banda de magnetofon, a diversităţii informaţiilor şi datelor etnografice).

Se anticipa, de fapt, tranziţia către un muzeu al civilizaţiei, deci, de aici deriva şi nevoia investigării civilizaţiei tradiţionale, utilizând complexitatea instrumentelor ştiinţifice, şi prin resursele pe care le oferea filmul. Din acest punct de vedere se poate afirmă statutul de formator de şcoală, Cornel Irimie fiind unul dintre precursorii antropologiei vizuale româneşti.

III. Cea de-a treia parte, Cornel Irimie şi prezenţa sa la conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale. Contribuţii academice ajută la conturarea sistematică a personalităţii specialistului român, în raport cu exigenţele lumii culturale internaţionale.

Publicarea în limba engleză a conferinţelor susţinute de Cornel Irimie la prestigioase manifestări ştiinţifice internaţionale accentuează atât importanţa cercetărilor sale etnologice, cât mai ales vizibilitatea şi stringenţa lor, în circuitul academic european. Mai mult, substratul de date etnografice şi etnologice ale textelor ca şi structurarea materialului ştiinţific (argumentaţia statistică, datele cu specificitate a de istorie a tehnicii) justifică actualitatea investigaţiei ştiinţifice derulată de Cornel Irimie.

Conferinţa susţinută la Simpozionul I.C.O.M. organizat la Bucureşti, în anul 1966 (cu implicarea autorităţilor guvernamentale, a Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă) a fost unul dintre momentele de prezentare şi analiză a cercetărilor şi obiectivelor patrimoniului Muzeului Tehnicii Populare, într-un cadru ştiinţific cu o impresionantă participarea internaţională.

Trei ani mai târziu, la Simpozionul Internaţional de Mulinologie, găzduit de Danemarca, Cornel Irimie a supus atenţiei şi interesului specialiştilor străini, realizările concrete în ceea ce priveşte cercetarea şi salvarea (prin reprezentarea muzeală) a ultimelor sisteme mulinologice de tipul morilor plutitoare, dispărute în anii '70, din peisajul etnografic românesc.

Prezenţa lui Cornel Irimie la a doua Conferinţă europeană a muzeelor în aer liber, în anul 1967 în Elveţia, în calitatea sa de organizator-coordonator al unui muzeu în aer liber denotă recunoaşterea operei sale muzeale, într-un exigent circuit academic internaţional. Cornel Irimie a fost nominalizat să coordoneze elaborarea unui manual european al muzeelor în aer liber, iar rezoluţiile sale cu privire la specificul organizatorico-ştiinţific al muzeelor în aer liber, au fost necesare organizării muzeului din Ballenberg, Elveţia.

Marius-Florin Streza
Lucian Nicolae Robu