50 de ani de Muzeu în aer liber în Dumbrava Sibiului in 18 interviuri
  • Editori: Ovidiu Baron, Lucian Nicolae Robu
  • An apariţie: 2013
  • Preţ: 8 Lei

Cuprins

Ideea realizării unui volum de interviuri cu o parte dintre cei care au contribuit la făurirea Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, fost al Tehnicii Populare, precum şi cu câţiva colaboratori de vază ai acestuia, a apărut în contextul pregătirii unui eveniment aniversar, cel care avea să marcheze împlinirea unei jumătăţi de secol de la începerea lucrărilor de amenajare a Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.

Dacă se aveau în vedere demersuri precum o importantă manifestare ştiinţifică, vernisarea unor noi monumente sau publicarea studiilor întemeietorului muzeului, Cornel Irimie, volumul de interviuri urma să aducă o perspectivă diferită, prin contactul direct cu oamenii, prin înregistrarea discursului viu, imediat, în care, inevitabil, transpar emoţii, trăiri, uneori reacţii mai dure, chiar jigniri, toate acestea, chiar şi cenzurate parţial, de către respondenţi, în momentul citirii interviului transcris, fiind mărturii valoroase despre felul în care a fost percepută, la nivel individual şi în relaţiile directe de lucru cu ceilalţi, munca extrem de dificilă de edificare a unei veritabile Românii în miniatură, de reprezentare a civilizaţiei româneşti tradiţionale prin ceea ce avea mai valoros. Din păcate, nu toate distanţele au putut fi parcurse fizic şi nu toţi cei intervievaţi au acceptat să dea răspunsuri imediate, astfel că o parte din chestionare au fost realizate prin intermediul Internetului, lucru care nu a dus însă, date fiind calităţile umane şi profesionale extraordinare ale respondenţilor, la o atenuare vădită a reacţiilor sau la eliminarea emoţiilor rememorării anilor de lucru la muzeu sau de colaborare directă cu oamenii muzeului. Mai mult de jumătate dintre interviuri au putut însă fi realizate „pe viu” şi lăsăm cititorilor prilejul descoperirii lor.

Emoţiile puternice nu au lipsit, mai ales că, dată fiind abordarea din perspectiva făuritorilor muzeului, relaţiile de lucru, contextul general, dificultăţile mari întâmpinate, o parte dintre întrebări s-au referit direct la modul de colaborare dintre colegi, la lucrul în echipă, la procesul de conturare a modelelor în cadrul instituţiei, la felul în care a fost predată ştafeta etc. Astfel de detalii sunt de o importanţă uriaşă pentru cei care vor să arunce o privire din interior, pentru specialiştii veritabili, care ştiu că lucrurile mari se fac cu oameni pe măsură şi că tensiunile dintre aceştia sunt, uneori, inevitabile, ducând la provocări şi mai mari, în urma cărora se pot vedea, astăzi, rezultate cu care se mândreşte o ţară întreagă. Trecând, în unele cazuri, dincolo de limitele unei exprimări „diplomatice”, câţiva dintre cei intervievaţi au exprimat puncte de vedere care ar fi putut fi interpretate ca jigniri de către foştii colegi. Recitindu-şi răspunsurile, unii dintre aceştia au ales să nuanţeze sau să şteargă anumite pasaje, alţii au ales să le păstreze. În calitate de editori ai volumului, am considerat că nu putem interveni în niciun fel asupra răspunsurilor, eventualele decizii de modificare a acestora într-un fel sau altul aparţinându-le fie respondenţilor, care au transmis un bun de tipar. Drafturile interviurilor, precum şi exemplarele cu bun de tipar, au fost predate arhivei ştiinţifice a instituţiei.

Nu am putut sta de vorbă, desigur, cu toţi angajaţii cu merite deosebite în evoluţia muzeului, nici cu toţi colaboratorii de marcă, acest lucru fiind imposibil de realizat într-o singură carte. Păstrăm ideea continuării cu alte volume, în anii următori, dacă reacţiile publicării acestui prim tom vor fi bine primite. Am ales o abordare multidisciplinară, pentru că un astfel de muzeu nu se poate construi numai cu o anumită categorie de specialişti şi nici nu poate fi opera unui singur om. Am stat de vorbă cu actuali şi foşti directori, cu cercetători, cu specialişti în arhitectură, peisagistică, arte vizuale, în conservare, restaurare şi chiar în activitatea administrativă. Intenţia a fost aceea de a creiona o privire de ansamblu asupra întemeierii şi funcţionării unei instituţii muzeale de mare anvergură. Lucrând perioade îndelungate pe posturi-cheie, mulţi dintre cei intervievaţi se confundă aproape cu departamentele pe care le-au creat şi coordonat, un motiv în plus pentru a vorbi (şi) despre oameni.

Istorisirile reunite în volum sunt completate de succinte medalioane biobibliografice, menite a reliefa contribuţiile ştiinţifice, corelate parcursului biografic al fiecărei personalităţi care îşi găseşte loc în demersul memorialistic elaborat.

Din perspectiva metodologiei aplicării interviului cu o încărcătură personală bine definită, decupajele de istorie orală au evoluat între rigorile chestionarului (elaborat de editori pe direcţia respectării veridicităţii ştiinţifice) şi abundenţa informaţiilor furnizate de cei chestionaţi, evident, datele oferite de aceştia contribuind din plin la definirea unor imagini biografice.

Din perspectiva istoriei imaginarului şi a mecanismelor metodologice ale acestui domeniu, un câştig distinct al cărţii (raportându-ne la integralitatea interviurilor) este acela că informaţiile prezente în discursul memorialistic contribuie la formarea imaginarului referitor la aceia care au contribuit, în deceniile anterioare, la evoluţia muzeului.

Din unghiul de referinţă al importanţei unui asemenea demers de cercetare, se poate afirma că, ancheta memorialistică vine să întregească seria de date istorice sau biografice, pe care arhivele nu le deţin.

Relatările cuprinse în paginile cărţii sunt edificatoare ca istorii ale unui destin, ca proiecţii retrospective ale unui exemplu de viaţă profesională, dezvăluind ideologii personale, un spaţiu mintal, un univers de evenimente puternice (şi prea puţin cunoscute) care au condiţionat fiecare existenţă a personalităţilor care se destăinuie.

Cartea îşi propune să ilustreze consistente imagini de istorie personală, dar şi de istorie instituţională, prin prisma redării necosmetizate a unor secvenţe din viaţa celor intervievaţi, a unor momente şi experienţe profesionale care, puse cap la cap, explică multe dintre etapele ce au dus la împlinirea şi, implicit, afirmarea unei instituţii – Muzeul Tehnicii Populare.

Istoria din culisele cercetărilor care au stat la baza realizării sectoarelor muzeale ni se dezvăluie, implicit, din fiecare dimensiune subiectivă a celor care au participat, sub o formă sau alta la organizarea şi desfăşurarea campaniilor de teren, având ca scop declarat pe acela de a ilustra tehnica şi civilizaţia tradiţională. O altă relevanţă a mărturiilor este aceea că ele surprind specificitatea şi dificultăţile tranziţiei de la un muzeu al tehnicii la un muzeu al civilizaţiei.

Articularea discursului memorial cu cel identitar, prin povestea vieţii, dialogul editorilor cu „povestitorii”, contactul cu experienţele lor esenţiale ce conturează un destin profesional, creează un anumit univers de valori la care cititorii se pot raporta chiar şi critic. Informaţiile memorialistice au un caracter inedit, prin aceea că, până la cercetarea invocată de realizarea volumului, asemenea date nu au mai fost astfel puse în circuitul ştiinţific. Ele oferă suficiente argumente pentru asimilarea a modului în care se desfăşura activitatea de cercetare, academică şi de valorizare a trăirilor profesionale, într-o perioadă istorică definită prin absenţa regimului democratic.

Tocmai din această perspectivă, unele dintre criteriile de alcătuire a chestionarului au vizat obţinerea imaginii asupra unei epoci care, indiscutabil, a marcat viaţa instituţiei şi a făuritorilor ei.

Un alt obiectiv integrat cercetării şi realizat la finalul acesteia ţine de ilustrarea metodelor de lucru şi a metodologiei ştiinţifice proprii celor care au răspuns chestionarului propus. Se conturează, astfel, o viziune comparativă asupra specificităţii activităţii muzeale şi de cercetare de acum 4-5 decenii, proiectată la scara mişcării muzeistice din România anilor ’60-’90.

Din multitudinea secvenţelor memorialistice se conturează profilul personalităţii lui Cornel Irimie, evident, fiind vorba de un portret subiectiv care nu atenuează elementele de veridicitate, ci consolidează şi completează argumentaţia referitoare la importanţa operei lui sale. În aceeaşi măsură, ni se dezvăluie, Omul Cornel Irimie, realizându-se o necesară sondare a memoriei colective.

Volumul cu o dimensiune memorialistică substanţială se armonizează cu cercetările de arhivă, deja realizate şi publicate, referitoare la oamenii care au construit şi care contribuie încă la dezvoltarea muzeului.

Atuul distinct al cărţi este şi acela că mărturiile au contribuit la redarea portretului unei lumi şi a unor realităţi profesionale care explică în mod prolific, viziunea actuală asupra devenirii muzeului.

Ordonarea interviurilor pe structura volumului a fost generată de imperativul respectării, pe cât posibil, a criteriului cronologic, în ceea ce priveşte relaţia personalităţilor intervievate cu Muzeul Tehnicii Populare.

Pentru noi, dialogurile din publicaţia de faţă au reprezentat o experienţă de excepţie, motiv pentru care ne exprimăm gratitudinea faţă de cei intervievaţi. Am realizat, în acest volum, o veritabilă dare de seamă asupra primei jumătăţi de veac a muzeului, o incursiune în istoria vie, transpusă în întrebări şi răspunsuri. Şi, pentru că adună între copertele ei modele demne de urmat, noile generaţii de specialişti din muzee au la dispoziţie o nouă carte de învăţătură.

Ovidiu Baron, Lucian Nicolae Robu