Repere Cultural-Istorice ale Civilizaţiei Multiculturale Transilvane, Valea Hârtibaciului
  • Autori: Karla Roşca, Camelia Ştefan
  • An apariţie: 2008
  • Preţ: stoc epuizat
A porni, după aproape două decenii de la emigrarea masivă a saşilor din satele, comunele şi oraşele din Transilvania, în Germania, într-o adevărată prospecţie de arheologie etno-socio-culturală, spre a vedea ce a mai rămas pe vechile vetre rurale, odinioară, prospere şi intens locuite, astăzi într-un regres vizibil economic, social şi edilitar, constituie o temerară experienţă ştiinţifică şi muzeografică.    
Iniţiativa a fost motivată de prezenţa în colecţiile Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” (fondat în Casa Artelor din Piaţa Mică şi inaugurat în vara anului 2007, după restaurarea generală a valorosului monument istoric, fosta reşedinţă a breslei măcelarilor – cu hala de vânzare a cărnii, încorporată) a unor piese extrem de valoroase, aparţinând diferitelor genuri de artă populară săsească, cele mai numeroase fiind cele de port popular, ţesături, broderii, mobilier şi ceramică, provenite din zona care urmează a fi cercetată.
Tentativa de a completa această colecţie, aparţinând etniei germane, indiscutabil cea mai completă din ţară, dublată de constatarea – la puţinele familii rămase, din raţiuni spirituale şi nicidecum materiale – a modului în care îşi mai păstrează – activ sau pasiv – simbolurile apartenenţei lor etnoculturale, au motivat şi încurajat periegheza făcută în câteva localităţi de pe Valea Hârtibaciului, ale cărei rezultate sunt prezentate în această lucrare.    
Interesantă ar fi continuarea cercetării, în siturile originale, prin efectuarea unor cercetări la grupurile de populaţie migrate în Germania şi la Muzeul Transilvănean din Gundelsheim, care deţin şi conservă, neîndoielnic, aspecte dintre cele mai interesante legate de modul în care au dus cu ei, „acolo” (în noua lor patrie) şi au reconstituit, simbolic, acea „Heimatkultur”, care să le amintească lor (emigranţilor) şi urmaşilor lor de ţara lor „de acasă”, din Ardeal, cea care va rămâne, nostalgic, un etern memento, în memoria şi spiritualitatea lor, formată între două lumi, dar mai ales, cum spunea Constantin Noica „întru două lumi”.
În sfârşit, scopul muzeografic urmărit în această cercetare este să se adâncească cunoaşterea modului de organizare a interiorului locuinţei săseşti de pe Valea Hârtibaciului, în contextul elaborării proiectului tematic şi de reorganizare a Muzeului din Agnita, ca muzeu al istoriei şi civilizaţiei populare de pe Valea Hârtibaciului.
Coroborând rezultatele cercetării cu studierea valorosului patrimoniu etnografic – deopotrivă românesc şi săsesc – format în peste un secol de rodnice eforturi de cercetare şi colectare (achiziţii) deţinut de Muzeul din Agnita, considerăm că, în curând, putem contribui la formarea salbei muzeelor cu patrimoniu săsesc care să lege Sibiul de Braşov, pe ruta Mediaş – Agnita – Rupea, completând astfel profilul reţelei naţionale a muzeelor de etnografie şi artă populară cu o atât de binevenită contribuţie la redarea profilului policrom al multiculturalităţii patrimoniului cultural din Transilvania şi totodată, pentru a evidenţia caracterul specific şi valoarea deosebită a creaţiei populare săseşti contribuitoare la patrimoniul cultural etnografic al Transilvaniei.

Prof. dr. Corneliu Ioan Bucur