Pagini de folclor românesc din Serbia. Texte din colecţia lăutarului Sima G. Prunarević (1888-1969)
  • Autor:  Elena Ramona Potoroacă, Zvonko Trailović (editori)
  • Colecţia:
  • ISBN / ISSN
  • Anul apariţiei: 2011
  • Numar pagini: 468
  • Format:
  • Preţ: 40 Lei
 
Volumul reprezintă una din cele mai importante lucrări de restituire apărute în ultimul timp în România despre folclorul românilor de la sud de Dunăre. Cartea cuprinde facsimilele celor cinci caiete cu cântece bătrâneşti ale lui Sima Prunarević, vestit lăutar de pe valea Timocului, din satul Zlocutea (astăzi Aleksandrovac), precum şi transliterarea lor în limba română. Sima Prunarević s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a murit în 1969. A îndrăgit cântecul popular încă din copilărie, adunând în repertoriul său peste o sută de balade autentice din zona de baştină. Ca toţi rapsozii populari, avea o memorie prodigioasă, o vie capacitate de a improviza şi dexteritatea de a îmbina declamarea versurilor cu acompaniamentul muzical, la cobză sau la vioară. Culegătorii de folclor dintotdeauna au apreciat lăutarii deopotrivă pentru tehnica „zicerii”, pentru puterea de a atrage şi a impresiona publicul, calităţile interpretative individuale fiind la fel de importante ca transmiterea cu maximă fidelitate a conţinutului tradiţional. În secolul al XIX-lea, lăutarul este prezent atât în toate circumstanţele festive, de la nunţi şi botezuri la înmormântări, acolo unde este solicitată o anume solemnitate a comunicării şi a comportamentului.

Toate acestea îl transformă pe lăutar într-un factor ordonator al comunităţii, căci el este vocea simbolică a tradiţiei comprimate în cântec. În zilele noastre, lăutarii din Timoc, dar şi din alte zone ale Balcanilor, aproape că au dispărut. La fel s-a întâmplat şi cu bogatul lor repertoriu de cântece bătrâneşti, dintre care cele mai multe nu au fost consemnate la timp şi, astfel, au fost sortite uitării.

În cazul lui Sima Prunarević însă, s-a întâmplat ceva cu totul ieşit din comun şi soarta a hotărât ca repertoriul lui să nu se piardă, ba, chiar mai mult, să devină cunoscut, acum, după circa o sută de ani, şi publicului român.

Fiul lăutarului, Dobrivoje Prunarević, un ins fără talent muzical, fără studii înalte, a avut însă intuiţia şi a simţit datoria morală faţă de tatăl său de a consemna cântecele din repertoriul său interpretativ. Lucru pe care l-a şi făcut, între 1963 şi 1966, transcriind cântecele în graiul românesc vorbit în localitate, cu caractere chirilice, în cinci caiete. Fiecare caiet are pe copertă menţionat anul în care s-a început transcrierea cântecelor, ziua în care acestea au fost auzite şi succinte informaţii despre lăutar şi colecţionar, iar la începutul şi la sfârşitul fiecărui cântec sunt oferite date despre unele personaje şi despre locul unde s-a petrecut acţiunea. Fiul lăutarului îl descrie pe acesta în cuvinte simple şi calde: „Tata, om de 76 de ani, şede în pat şi-n spune cântece cu drag”.

E, adică, implicat afectiv în procesul redactării şi face eforturi pentru a salva o zestre culturală importantă. A treia şi ultima etapă în procesul de salvgardare a acestei comori spirituale este această carte, care a luat fiinţă după ce manuscrisele au ajuns, printr-o întâmplare providenţială, în mâinile tinerei cercetătoare Elena Ramona Potoroacă, de la Muzeul ASTRA din Sibiu. Aceasta, ajutată de Zvonko Trailović, originar din satul Osnicea de pe Valea Timocului, care în prezent locuieşte la Sibiu, a tipărit cântecele bătrâneşti, sub forma unor facsimile ale caietelor originale şi, de asemenea, le-a transliterat în limba română, o decizie justificată şi oportună, deoarece, spre deosebire de culegerile eterogene de poezie populară, care scot în evidenţă perspectiva antologatorilor, volumul de faţă îl aduce în atenţia cititorilor în primul rând pe rapsod. Acest volum reprezintă un omagiu adus lăutarului Sima Prunarević, fiului său, dar şi tuturor lăutarilor români din Timoc care au transmis, generaţie de generaţie, zestrea spirituală românească în spaţiul sârbesc.

Această carte va reprezenta un preţios instrument de lucru pentru folcloriştii interesaţi să evidenţieze motivele comune de o parte şi de cealaltă a Dunării, la românii din nordul şi din sudul fluviului, dar şi la popoarele din Balcani, dar şi pentru lingvişti, care au acum parte de un material valoros, de mostre autentice de limbă românească de pe Valea Timocului.

Valoarea volumului este sporită şi de cele două studii introductive, unul lingvistic, semnat de Vasile Frăţilă, în care reputatul dialectolog face câteva observaţii pertinente asupra limbii din manuscrisele de la Zlocutea, insistând pe termenii învechiţi, care aparţin stratului de origine latină şi autohtonă, iar celălalt folcloristic, semnat de Mirela Ocinic, în care este prezentat profilul general al rapsodului, tiparul cântecelor bătrâneşti şi locul celor din volumul de faţă în spaţiul balcanic.

Annemarie Sorescu-Marinković