Identitate etnoculturală, conştiinţă naţională şi afirmare universală: articole ştiinţifice, proiecte, memorii şi articole de presă
  • Autor: Prof. Dr. Corneliu Bucur
  • An apariţie: 2006
  • Preţ: 16 LEI
Structurat pe şase capitole mari (Cap. I. Ştiinţa, cu subcapitolele: Civilizaţia populară – chintesenţă a identităţii etnoculturale, Patrimoniul cultural, Muzeul "ASTRA", Articole privind sistemul ocupaţional, Cap. II: Interviuri, Cap. III: Proiecte şi memorii, Cap. IV: Educaţie şi turism, Cap. V: Articole pentru Jurnalul virtual, Cap. VI: Articole de presă), volumul captivează, în cele 367 pagini, prin multitudinea aspectelor surprinse, de la problemele ştiinţifice, la cele memorialistice, jurnalistice şi cele privind proiectele de viitor.
Volumul de faţă se dovedeşte a fi (prin prestaţia remarcabilă a autorului lucrării, om de ştiinţă, manager de muzeu, erudit pedagog) o încununare a împlinirilor dobândite de Muzeul "ASTRA", după o sută de ani de la întemeiere, pe un drum presărat cu greutăţi dar şi cu speranţe, ajungând să convingă chiar şi UNESCO, în materie de tradiţii ale tehnicii populare româneşti, prin aprobarea instituirii "premiului internaţional pentru patrimoniul tehnic, Dumbrava Sibiului“.