Istroromânii - repere cultural - istorice
  • Coordonator: Elena Ramona Potoroacă
  • An apariţie: 2008
  • Preţ: epuizat
Sub egida Complexului Naţional Muzeal ”Astra” s-au desfăşurat, în zilele de 5 şi 6 septembrie 2008, o serie de manifestări ştiinţifice şi culturale, dedicate comunităţii istroromâne din Croaţia. Aceste evenimente a marcat ultima etapă a proiectului cultural „Istroromânii - consolidarea şi permanentizarea valorilor şi tradiţiilor” finanţat de Complexul Naţional Muzeal ”Astra” şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. Lucrările simpozionului au fost reunite în volumul de studii Istroromânii – repere cultural-istorice. Publicaţia cuprinde articole semnate de: dr. Emil Petru Raţiu – Italia , prof. univ. dr. Vasile Frăţilă, prof. univ. dr. Richard Sârbu de la Universitatea de Vest din Timişoara, prof.  Petru Neiescu de la Institutul de Lingvistică „Sextil Puşcariu” din Cluj Napoca, doctoranzi şi specialişti ai Muzeului „ASTRA” precum şi o galerie de imagini realizate în timpul cercetărilor de teren întreprinse de către muzeografii Complexului Naţional Muzeal ”Astra” în satele locuite de istroromâni.