coperta Cornel Irimie III

Cornel Irimie și evoluția Muzeului Tehnicii Populare. Vol 3: Studii academice și cursuri universitare (Cornel Irimie în viața universitară sibiană)

Editori: Marius-Florin Streza, Lucian Nicolae Robu
ISBN: 978-606-733-012-0
Anul apariţiei: 2014
Editura “ASTRA Museum”
Număr pagini: 198
Format: 16  x 23 cm
Preţ: 12 Lei
Prefata
Un adevăr care se conturează în zilele noastre, la distanță de o jumătate de veac de când există Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului și la ani buni de când Cornel Irimie nu se mai află printre noi, este acela că, cu cât timpul trece, cu atât personalitatea întemeietorului său devine tot mai conturată și mai necesară, nu numai pentru cei care l-au cunoscut, dar și pentru noile generații de muzeografi și etnografi, timpul nereușind să estompeze personalitatea sa, ci dimpotrivă, să o scoată și mai mult în evidență.
Cornel Irimie nu este numai un rezultat al unui timp, ci și a operei sale rămasă până în zilele noastre și care merită în continuare să fie cunoscută cu atât mai mult cu cât el a fost omul care în timpul vieții s-a remarcat printr-o activitate prodigioasă și mai mult decât atât, a impresionat pe toți cei care l-au cunoscut, reușind să se distingă marcant pe fondul celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea, printr-o individualitate de care timpul va trebui să țină seama. Despre viața și opera sa, despre înființarea muzeului sibian s-au scris și se vor mai scrie, iar legendele pe care personalitatea lui Cornel Irimie le-au lăsat în urmă, arată cât de implicat a fost în sfera relațiilor multiple pe care le-a avut cu cei din jur atât în destinul său de etnograf, etnolog, universitar, cât și de creator de instituție muzeală și manager pe vremea când termenul nu circula la noi și nu se înțelegea importanța sa în sfera culturii.
Interesant este și faptul că de-a lungul vieții sale, mult prea scurtă față de cea pe care i-au dorit-o mulți dintre noi, generații care nu l-au cunoscut, ci doar au auzit despre Cornel Irimie sau l-au cunoscut doar din scrierile sale, din imaginile fotografice în care apărea mereu în acțiune (pe teren, la vernisaje, printre oameni așa cum îi solicita profesia și chemarea) sau din spusele altora, în prezent se interesează de activitățile sale, de moștenirea pe care a lăsat-o în urmă și solicitând, în scop profesional, cunoașterea mai profundă a vieții și activității sale. Cu ocazia aniversării a 50 de ani a muzeului, doi tineri muzeografi, Marius-Florin Streza și Lucian Nicolae Robu, au publicat două volume care conturează imaginea de savant, de cercetător, de inițiator și de organizator al Muzeului Tehnicii Populare, volume care reprezintă doar vârful icebergului din ceea ce a reprezentat Cornel Irimie. Din această cauză s-a simțit nevoia de a se completa volumele și cu alte aspecte ale activități ale lui Cornel Irimie, cum a fost, de pildă, latura de pedagog și de îndrumător metodologic al acestuia în plan universitar, la cele două volume acum adăugându-se un al treilea, care cuprinde cursurile pe care Cornel Irimie le-a ținut la Universitatea nou înființată, la Sibiu, și la Universitatea din Heidelberg.
În felul acesta se conturează și mai bine imaginea multiplei personalități pe care Cornel Irimie a lăsat-o moștenire urmașilor săi, materialul cuprins în volum adresându-se și astăzi cu aceeași forță urmașilor, trecând peste momentul istoric la care ele au fost exprimate. Deși timpul a trecut, parcurgerea lor arată că, în cea mai mare parte, ideile pe care le-a avut Cornel Irimie au valoare și în ziua de astăzi și pot fi folosite ca bază de plecare la orice fel de cursuri actuale privind etnografia românească și contactele pe care cultura și civilizația populară românească le are cu fondul european de cultură și civilizație, autoul cursurilor dovedind că la aceea dată, anii 60-70 ai secolului al XX-lea, cunoștea și era la nivelul și realizărilor etno-muzeografiei europene. Cursurile de la Heidelberg au reprezentat, la acea dată, un adevărat prilej de a face cunoscut stadiul etnografiei și a muzeologiei din România. În multe privințe aceste cursuri reprezintă noutăți și nivel performant de înțelegere multi-disciplinar și inter-disciplinar a stadiului la care se afla etnografia românească atunci, îndeosebi în cercetările prilejuite de organizarea muzeului din Dumbrava Sibiului.
Sperăm ca acest volum să trezească interes pentru continuitatea programului de dezvoltare a muzeului sibian dar și pentru punerea în valoare a ceea ce a lăsat ca moștenire autorul său pe plan, putem spune cu certitudine, academic. Ca deschizător de drumuri în etno-muzeografie și gândire care depășește entropia timpului și fragilitatea pe care, adeseori o constatăm, în ceea ce privește existența umană, civilizația și cultura, mobilitatea activității tehnice și spirituale a omului, încercând să le depășească, iar Cornel Irimie fiind unul dintre exemplele cele mai pregnante ale acestui efort de autodepășire.
Uneori, personal, cel care semnează această prefață se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă orașul Sibiu și cultura sibiană ar fi fost lipsite de un om precum Cornel Irimie, cu calitățile sale, cu efortul pe care l-a depus întreaga viață, cu ceea ce ne-a lăsat dincolo de ea.Probabil că Sibiul și țara noastră nu ar fi avut în Dumbrava Sibiului muzeul care astăzi este un model de ceea ce înseamnă salvarea patrimoniului tradițional și valorificarea sa. Probabil pădurea ar fi existat în continuare, probabil sibienii i-ar fi apreciat latura sa de relaxare sau de divertisment, dar atât orașul, cât și țara ar fi fost lipsite de un prețios monument etnologic. Poate ar fi apărut în altă parte, poate Dumbrava era altceva, dar un lucru este cert, aspectul de astăzi al Dumbrăvii, existența muzeului în aer liber, adevărată mândrie a orașului și valoare europeană, i se datorează în primul rând, efortului depus, atât intelectual, cât și fizic, celui care a fost Cornel Irimie.
Volumul editat în continuarea celorlalte două, cuprinde tocmai esența acelui proces pe care Cornel Irimie, obiectiv și subiectiv, l-a conceput ca punte între generația sa și alte generații, prin intermediul cursurilor sale universitare. Acest lucru trebuie cunoscut, scos din materialul de arhivă, redat celor care vin pe calea deschisă de Cornel Irimie, învățând din dificultățile pe care le-a întâmpinat autorul cursurilor, dar și valoarea cuprinsă în textul păstrat și care trebuie cunoscut nu numai de cel ce l-au avut în preajmă pe Cornel Irimie, ci și de generațiile următoare.
Sperăm ca eforul celor doi tineri muzeografi să stârnească interesul meritat de exemplul dat de Cornel Irimie în plan educațional și metodologic.

 

 

 

Valerie Deleanu