Landleri printre sasi

Landleri printer Sași

Autori: Camelia Ștefan, Simona Malearov
ISBN: 978-606-733-023-6
Anul apariţiei: 2014
Editura “ASTRA Museum”
Număr pagini: 62
Format: 23 x 21 cm
Preţ: 15 Lei

Cuvânt înainte

 

Dacă saşii sunt bine cunoscuţi în sudul Transilvaniei, nu acelaşi lucru se poate spune despre o altă comunitate de limbă germană din zona Sibiului, cea a landlerilor. Aceasta este constituită din urmaşii austriecilor deportaţi în secolul al XVIII-lea din motive religioase şi stabiliţi în mod forţat, în Sibiu şi în alte peste 20 de localităţi sud-transilvănene. Respectivii fiind de confesiune evanghelică (luterană) şi refuzând să revină în sânul Bisericii Catolice, aşa cum dorea împăratul, acesta i-a considerat pe landleri a fi supuşi neloiali şi, pentru a avea o Austrie curat catolică, i-a trimis forţat  în zona locuită de saşi, şi ei evanghelici. Descendenţii austriecilor deportaţi au fost asimilaţi în bună parte de populaţia săsească, însă în trei localităţi – Apoldu de Sus (germ. Großpold), Cristian (germ. Großau) şi Turnişor (germ. Neppendorf), cel din urmă fiind astăzi cartier al Sibiului – au reuşit să-şi păstreze o identitate de grup manifestată mai ales printr-un dialect şi un port specific. Cu toate că doar o parte dintre cei deportaţi au fost originari din ţinutul „Landl” al Austriei Superioare, alţii venind din Salzkammergut sau din landurile Ştiria şi Carintia, în Ardeal toţi vorbitorii de dialecte austriece au fost numiţi „landleri”, această denumire generalizându-se însă, abia în secolul al XIX-lea.

 

Întrucât comunitatea landlerilor a fost mult mai puţin numeroasă decât cea săsească, este uşor de înţeles că landlerii nu au fost cunoscuţi în aceeaşi măsură ca saşii de către populaţia românească, majoritară în zonă. Însă nici chiar saşii din estul sau nordul Transilvaniei nu aveau cunoştinţe prea multe despre confraţii lor „austrieci” din sânul Bisericii Evanghelice. Cercetarea ştiinţifică a dialectului landlerilor a demarat abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Cum mişcarea de emigrare în Germania din anii 1960, intensificată în următoarele decenii, a dus la o diminuare accentuată a numărului landlerilor lăsând să se întrevadă dispariţia acestei comunităţi în Transilvania, începând cu anii 1980 au apărut o serie de studii cu caracter istoric, etnografic şi lingvistic, menite să documenteze existenţa grupului landlerilor.

 

Iniţiativa Muzeului de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” de a pregăti o expoziţie despre landleri, în 2014 când se împlinesc 280 de ani de la sosirea primilor deportaţi austrieci în zona Sibiului, este de salutat, la fel publicarea prezentei publicaţii. Dacă multitudinea etnică şi confesională este privită ca o bogăţie pentru o zonă, atunci se poate considera că landlerii, care au dat personalităţi ca Andreas Rieger – întemeietorul primei fabrici de maşini agricole din Sibiu, Jakob Rannicher – jurist, politician, publicist şi deputat în Parlamentul de la Budapesta în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Hans Liebhardt – scriitor, reprezintă o mică parte din mozaicul etnic şi cultural, din bogăţia sudului Transilvaniei.

 

Martin Bottesch

 

Argument

 

Saşii sunt cunoscuţi în Transilvania datorită istoriei lor de peste 800 de ani, bucurându-se, în zilele noastre, de o largă mediatizare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre landleri. Chiar dacă această parte a minorităţii germane trăieşte alături şi aproape de noi, foarte puţini sunt cei care le mai cunosc astăzi povestea şi originea. Numiţi în trecut saxoni spre ai diferenţia de saşi, această populaţie originară din diferite provincii ale Austriei a venit, din motive religioase, în zona Sibiului, în secolul al XVIII-lea. Ajunşi în satele deja locuite de saşi, stabilindu-se în localităţile Turnişor, Cristian şi Apoldu de Sus, landlerii au fost acceptaţi şi integraţi în rândurile lor cu reticenţă, deoarece vorbeau un alt dialect german, diferit de cel săsesc.

 

La şcoală copiii din ambele etnii erau educaţi în limba germană, limbă pe care o vorbeau numai în cadrul public. Liantul dintre ei a fost religia, confesiunea evanghelică comună.

 

Atât landlerii, cât şi saşii reprezintă în zilele noastre un model de conservare a identităţii etnice (religioase şi culturale), cu toate greutăţile cu care s-au confruntat. Cele două comunităţi pot fi şi astăzi recunoscute şi diferenţiate, în cele trei localităţi amintite mai sus, prin dialect, prin portul popular şi modul de organizare a locuinţelor tradiţionale în care au convieţuit şi au frecventat aceeaşi biserică luterană.

 

Pentru cei care doresc să cunoască povestea landlerilor, să afle de unde şi când au venit, ce religie au, ce dialect vorbesc, ce tradiţii păstrează, ce a însemnat convieţuirea cu saşii îi invit, cu drag, să răsfoiască paginile acestei publicaţii.

 

 Camelia Ştefan