Abecedar şi Dicţionar Etimologic
  • Autori:Prof. dr Corneliu Bucur, Raluca Andrei
  • An apariţie:2007
  • Preţ:15 LEI
Abecedarul şi dicţionarul etimologic este o publicaţie adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, cadrelor didactice şi părinţilor, care doresc să-i sprijine pe cei mici în dezvoltarea interesului pentru cunoaşterea patrimoniului tehnic tradiţional, a tuturor proceselor lucrative practicate de poporul român de-a lungul existenţei sale, îmbogăţindu-le experienţa şi cunoştinţele culturale. Prin intermediul acestei publicaţii se descoperă plăcerea de a desena, surpriza de a recunoaşte monumentele patrimoniului tehnic din Muzeul în aer liber în fotografiile şi imaginile incluse în abecedar din arhiva muzeului, precum şi originea cuvintelor limbii române, cuvinte care reflectă aspecte din mediul natural, din viaţa socială şi lucrativă a poporului nostru. Sunt prezentate explicativ, din punct de vedere etimologic, cuvinte din diferite categorii: cosmos – natură; popoare – etnii - oameni; civilizaţie; spiritualitate, şi fiecărui cuvânt, de aceeaşi origine, i s-a atribuit câte o culoare unică. Volumul dispune şi de un mic dicţionar pentru acele cuvinte cu care copiii sunt mai puţin familiarizaţi.