Caiet de amintiri. Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”
  • Autor: Elena Găvan
  • An apariţie: 2010
  • Preţ: 8 Lei
Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale” este parte integrantă a programului de revitalizare şi recuperare pentru cultură şi economie a patrimoniului imaterial, cunoscut sub numele de „Tezaure Umane Vii” derulat de Complexul Naţional Muzeal ASTRA. Organizată sub auspiciile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, competiţia se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară şi cunoscători ai secretelor meşteşugului tradiţional din satul de origine. An de an, la final de vară, micii olimpici sibieni, braşoveni, suceveni, brăileni etc. readuc la viaţă Muzeul în aer liber din Dumbrava minunată a Sibiului, retransformând gospodăriile din simple unităţi muzeale în atelierele de creaţie de altădată.
În cei 14 ani care au trecut de la prima ediţie, Olimpiada a reuşit să se impună în sfera manifestărilor cultural-naţionale şi să creeze reale posibilităţi de promovare a valorilor autentice de artă populară la toate categoriile de public, să formeze – în special pentru copii - un cadru real de percepere a fenomenului etnografic.
Caiet de amintiri. Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale” reproduce în paginile sale numeroase impresii ale participanţilor la această manifestare culturală.